Cât de grave sunt complicaţiile rujeolei

1 2 jpg jpeg

Un studiu precent a arătat că boala poate avea complicaţii periculoase. Oamenii de ştiinţă au studiat înregistrările medicale ale unor persoane din California, care au avut o boală neurologică numită panencefalită sclerozantă subacută (PESS), între anii 1998 şi 2016. PESS este considerată 100% fatală pentru copiii infectaţi. Aceasta este de multe ori trecută cu vederea deoarece simptomele nu apar imediat după infectarea cu rujeolă. Boala a fost considerată foarte rară; în Statele Unite au fost raportate mai puţin de zece cazuri pe an. Însă, după ce au studiat situaţia din California, oamenii de ştiinţă au anunţat că PESS a fost subevaluată. Studii anterioare au arătat că posibilitatea de apariţie a PESS este de una la 100.000 de persoane, iar potrivit unei cercetări efectuată în Germania rata de infectare ar putea fi de unu la 1.700 de cazuri printre copiii infectaţi cu rujeolă înainte de a împlini 5 ani. Însă noul studiu sugerează că este mult mai probabil ca unul din 600 de copii să facă PESS în urma declanşării rujeolei în lipsa vaccinării. „Sperăm ca acest lucru să încurajeze oamenii să se vaccineze cât de rapid posibil pentru a evita expunerea'“, a declarat dr. Kristen Wendorf, medic pediatru la spitalul de copii UCSF Benioff din Oakland, cea care a condus studiul, citată de Agerpres.

Rujeola se mai manifestă prin umflarea pleoapelor, sensibilitate la lumină, inflamarea amigdalelor. Perioada de incubaţie durează între 7 şi 18 zile.

În ţara noastră este epidemie de rujeolă. La sfârşitul lunii octombire, erau aproape 1.000 de cazuri de rujeolă în toată ţara, iar de la începutul anului, şase persoane care s-au îmbolnăvit de rujeolă au murit.

Potrivit Ministerului Sănătăţii, epidemia s-a răspândit în 30 de judeţe, cele mai multe cazuri fiind înregistrate în Arad, Mureş şi Bistriţa, Timiş şi Cluj.