Cum rezolvi conflictele cu adolescentul tău
Perioada adolescenţei nu este deloc uşoară, deoarece vine la pachet cu o mulţime de schimbări, atât pe plan fizic, cât şi emoţional. Adolescentul tău se poate simţi deseori neînţeles şi confuz, putând intra uşor în conflict cum cei din jur, inclusiv cu tine, ca părinte. De aceea, trebuie să ştii cum să gestionezi cel mai bine situaţia.
Fii alături de el
Chiar dacă trece printr-o perioadă a transformărilor, în care parcă nimic nu-l mulţumeşte, adolescentul tău are nevoie să îi oferi sprijin pentru a putea depăşi mai uşor aceşti ani tumultuoşi. Este normal să nu fiţi mereu într-un totul de acord şi să apară discuţii în contradictoriu sau conflicte, însă trebuie să găsiţi cea mai bună metodă de abordare a diverselor de situaţii. Primul pas, poate şi cel mai important, îl reprezintă deschiderea ta faţă de el şi puterea de a înţelege prin ce trece, fără a-l judeca ̶ altfel se va interioriza, lucru pe care nu ţi-l doreşti.
Fii un exemplu pentru el
Chiar dacă nu mai este mic şi a ajuns un adolescent în toată firea, copilul tău va avea în continuare tendinţa să îţi imite comportamentul, deoarece părintele va reprezenta mereu pentru el un model după care se va ghida. În cazul unui conflict, dacă vei reuşi să îţi păstrezi calmul şi vei găsi strategii de aplanare a situaţiei tensionate dintre voi în loc să vă certaţi, îl vei ajuta astfel să înveţe abilitaţi importante, care îi vor fi de folos mai târziu în viaţă. Rezolvarea conflictului fără ostilitate, ci într-un mod constructiv trebuie să fie principalul tău obiectiv. Dezbaterea inofensivă a problemelor, fără ca cineva să recurgă la cuvinte dure sau comportament impulsiv va fi mereu de ajutor.
Comunică deschis
Cu siguranţă nu-ţi este străină ideea potrivit căreia comunicarea reprezintă cheia tuturor conflictelor, însă trebuie să ai în vedere că doar cea asertivă te poate ajuta. Ce presupune aceasta? Comunicarea asertivă se bazează pe discuţiile deschise, sincere, fără jigniri sau reproşuri – menite să rezolve problemele interpersonale şi să îmbunătăţească relaţia părinte-copil. Tonul vocii este, de asemenea, important (tonul face muzica) – aşadar ai grijă ca acesta să nu fie niciodată agresiv sau impunător, ci mai degrabă unul cald.
Oferă-i libertate
Oricât de mult ar putea să te revolte ideea de a-i oferi libertate deplină adolescentului tău, dacă nu vei fi tu cel care face acest lucru, mai devreme sau mai târziu, el singur se va lupta pentru independenţa sa, chiar dacă de cele mai multe ori nu va dori să-şi asume şi responsabilităţile care vin la pachet odată cu aceasta. Îngrădirea libertăţii poate da naştere multor conflicte, care vor crea confuzie atât pentru părinte, cât şi pentru adolescent, aflat la graniţa dintre copil şi adult. În loc să îţi impui vehement părerile, fă-o într-o manieră apropiată, prietenoasă şi vei avea mai multe şanse ca părerea ta să fie luată în considerare.
Menţine o atmosferă calmă
Există şi cazuri în care în cadrul unui conflict cu adolescentul tău acesta poate să devină furios, aşadar este bine să ştii ce ai de făcut într-o asemenea situaţie. Din cauză că se poate simţi neînţeles şi nu ştie cum să îşi exprime opiniile pentru a fi auzite, adolescentul poate avea tendinţa să ţipe şi să îşi reverse supărarea asupra ta. În acest timp, ce poţi face e să îţi păstrezi calmul, să asculţi cu atenţie ce are de zis, arătându-i că îţi pasă de gândurile şi sentimentele sale. În cazul în care comportamentul său nu se schimbă, luaţi o pauză pentru a lăsa lucrurile să se calmeze, apoi reluaţi discuţia şi spune-i ce te deranjează şi te afectează şi că vor exista consecinţe dacă va continua aşa.