«Meseria» de părinte se învaţă

1 2 jpg jpeg

„Cum o să am grijă de cel mic? Oare cum o să-i schimb scutecele, să-i fac baie?”, sunt întrebări pe care orice viitor părinte şi le pune.

Mai ales când bunica nu-i aproape să ajute. Ai auzit probabil că există unele cursuri care te învaţă ce să ştii despre primii paşi ai creşterii şi îngrijirii copilului. Curioşi să aflăm ce putem învăţa la astfel de cursuri, am mers la unul dintre ele.

Iată ce-am aflat! De cum am păşit la Centrul „9 luni” din Bucureşti, am aflat că ABC-ul îngrijirii copilului nu este chiar atât de dificil.

Am văzut multe gravide, unele însoţite de soţ (chiar este bine să vină şi ei!), care sunt învăţate tot ce trebuie să ştie despre naşterea naturală şi cum să-şi uşureze durerile din timpul travaliului.

În cadrul cursurilor Lamaze, gravidele află cum să-şi controleze respiraţia când vin durerile facerii, iar viitorii tătici descoperă că şi ei pot fi de ajutor atunci când soţia intră în travaliu.

Astfel, ei pot reduce durerile mamei date de contracţii masând-o în anumite zone. Părinţii mai învaţă şi cum să-i facă baie şi masaj copilului şi cum să-i schimbe scutecele şi hăinuţele. De asemenea, mămicile află răspunsuri legate de alăptare.

"Am aflat multe de la aceste cursuri"

Am vorbit şi cu una dintre mămicile care au urmat astfel de cursuri. Ea ne-a împărtăşit câteva păreri.

"Eu am urmat mai multe astfel de cursuri, în mai multe centre, şi pot spune că este bine, pentru tine, ca viitor părinte, să fii cât mai informat.

În acest mod, am aflat mai multe despre durere, despre ce urma să se întâmple, ceea ce a făcut ca naşterea să fie un moment frumos pentru mine.

Chiar şi acum am rămas prietenă cu cei de la centru. Deja am recomandat unei prietene să urmeze acelaşi traseu când va fi mămică”, ne-a spus Maria P.

Concluzia? Cursurile care te învaţă să fii părinte sunt de ajutor mai ales cuplurilor tinere care n-au bunicii aproape.

În urma absolvirii unor astfel de cursuri, taţii pot obţine trei săptămâni de concediu paternal plătit.

Bine de ştiut!

Dacă te interesează astfel de cursuri, este bine să mai ştii următoarele:

- femeile însărcinate pot face gimnastică la astfel de centre. Este nevoie de avizul medicului, care să arate că sarcina decurge normal;

- gravidele sunt acceptate la cursuri doar după sfârşitul primului trimestru de sarcină şi pot urma aceste cursuri chiar până în săptămâna 40 de sarcină;

- tarifele orientative ale acestor cursuri sunt: 280 lei (Lamaze), 280 lei cuplu/200 lei mama (puericultură, adică îngrijirea bebeluşului).

Cursul de prim- ajutor este 200 de lei, cel de alimentaţie corectă a gravidei, 150 de lei, iar cel de gimnastică pentru mămici costă 30 de lei/şedinţa.

Info: În cadrul cursurilor, părinţii învaţă cum să le acorde copiilor primul ajutor.