Cum să-ți salvezi copilul de la bullying. Sfaturile specialistului
Bullying-ul nu apare peste noapte și nici nu este doar un comportament accidental dintre doi copii, ci reprezintă adesea simptomul vizibil al unei presiuni constante create de mediul în care cresc cei mici. Într-o societate tot mai orientată spre performanță individuală și întrecere, limita dintre dorința sănătoasă de a reuși și agresivitate se poate șterge extrem de ușor. Specialistul în educație Delia Sandu explică de ce goana după prima poziție, comparațiile involuntare făcute în familie și replicile aparent nevinovate ale părinților îi transformă pe copii fie în ținte ale bullying-ului, fie în viitori agresori.
Fenomenul hărțuirii și al violenței verbale sau fizice în școli și grădinițe a devenit o preocupare majoră pentru orice părinte. Cu toate acestea, puțini adulți realizează că semințele agresivității sunt plantate adesea cu mult înainte ca primul conflict grav să aibă loc în curtea școlii.
Cultura competiției excesive le inoculează celor mici ideea că valoarea lor depinde exclusiv de depășirea celorlalți. Atunci când succesul este definit doar prin comparație directă, empatia și spiritul de echipă dispar, fiind înlocuite de o stare permanentă de alertă și apărare.
Delia Sandu este specialist în educație, profesor de formare și antreprenor în domeniul educațional, cu o experiență de peste un deceniu în lucrul cu copiii, părinții și cadrele didactice, și susține că bullying-ul poate fi combătut dacă părintele participă activ la înțelegerea copilului.
Cursa pentru locul întâi: când competiția sufocă dezvoltarea emoțională
În activitatea sa zilnică alături de copii din medii educaționale diferite, Delia Sandu observă cum această nevoie impulsivă de a fi primul influențează direct modul în care copiii interacționează între ei. În loc să fie un spațiu de cooperare, mediul școlar devine o arenă în care cei mici simt că trebuie să dovedească constant că sunt superiori celorlalți.
Despre efectele acestei mentalități de întrecere continuă, Delia Sandu punctează:
„Momentan este foarte dezvoltat cultul concurenței: cine este primul?
Cine este primul în tot. Văd foarte pregnant acest lucru. Mulți copii sunt copleșiți de ideea „eu primul, eu primul la rând, eu primul mă spăl pe mâini, eu primul am terminat”.”
Astfel, graba de a câștiga fiecare detaliu din rutina zilnică este prima dovadă a unei presiuni interioare majore. Când spălatul pe mâini sau finalizarea unei sarcini devin curse contracronometru, copilul învață să-și privească colegii nu ca pe parteneri de joc, ci ca pe niște obstacole în calea propriei afirmări.
Dinamica agresorului: Cum frica de neadecvare declanșează atacul
Comportamentul de tip bullying nu derivă dintr-o putere autentică a agresorului, ci dintr-o vulnerabilitate mascată. Un copil care se simte inadecvat, insuficient sau neînțeles va căuta să-și mascheze incertitudinile preluând controlul prin forță sau intimidare.
Din păcate, fără să-și dea seama, mulți părinți întrețin acest cerc vicios. Comparațiile făcute acasă („Vezi că colegul tău a luat o notă mai mare”, „De ce el a terminat primul?”) le transmit copiilor mesajul că nu sunt destul de buni așa cum sunt, împingându-i spre reacții de apărare agresive.
Delia Sandu detaliază mecanismul emoțional din spatele comportamentelor deviante și modul în care sugestiile părinților pot valida violența:
„De multe ori, ca părinte, practic, încurajezi genul ăsta de comportament fără să îți dai seama. Încurajezi comparația și, până la urmă, această comparație duce la bullying. Mă raportez la tine prin a mă valoriza pe mine.
„Dar nu sunt suficient, trebuie să fac mai mult.” Ori, dincolo de această senzație — că e o senzație —, senzația se transformă apoi în emoție, iar această emoție este cea care, de fapt, dictează niște comportamente deviante. Pentru că, de fapt, cei care fac bullying sunt cei care au emoții în spate, emoții și sentimente că se simt neînțeleși, se simt singuri, se simt insuficienți, simt că nu au realizat în viață mai mult decât a realizat celălalt. Și care este arma lor, dacă nu cea a atacului?
Până la urmă, chiar dacă pare șocant, încă de când sunt mici eu le explic părinților să-și imagineze un grup de copii ca un grup de leoaice și leuți în junglă. Trebuie să ne gândim ce fac leuții în junglă atunci când unul îl calcă pe celălalt pe coadă: celălalt ripostează. Vorbim de niște instincte de bază, niște instincte animalice pentru nevoia de supraviețuire. Și atunci, nevoia de supraviețuire, în momentul în care îl face pe un copil să se simtă în pericol de neadecvare, îl determină să atace.
Delia Sandu, specialist în educație, profesor de formare și antreprenor în domeniul educațional
Categoric că avem destul de multe exemple în care copilul vine înapoi și spune: „Păi mama mi-a spus” sau „Tata mi-a spus că, dacă eu primesc o palmă, să o dau înapoi.””
Salvarea copiilor din capcana bullying-ului începe, așadar, prin schimbarea perspectivei la nivel familial. Învățându-i pe cei mici să își cunoască propria valoare fără a se măsura constant cu alții, oferindu-le sprijin emoțional real atunci când se simt nesiguri și renunțând la îndemnuri la răzbunare, le oferim șansa de a dezvolta relații sănătoase, bazate pe empatie, colaborare și respect reciproc.
