Când are un copil nevoie de logoped

În evoluţia copilului mic, unul dintre aspectele care ne preocupă este dezvoltarea limbajului. Oricare ar fi problemele de vorbire ale copilului, acestea pot fi corectate cu ajutorul unui logoped.

În primul rând, trebuie spus că nu este cazul să ne îngrijorăm dacă cel mic mai are încă unele probleme de vorbire la vârsta de 3-4 ani. Copiii trec prin faze de dezvoltare diferite, pe care nu le parcurg în acelaşi timp - şi este normal ca o etapă de evoluţie spectaculoasă să fie urmată sau precedată de una de stagnare. Când apelăm la un specialist De regulă, pe la 4-5 ani copiii nu mai prezintă defecte de vorbire. Iar dacă ele persistă, totuşi, asta nu înseamnă în mod obligatoriu că au nevoie de terapie logopedică. Pentru întrebarea „la ce vârstă ar trebui să apelăm la logoped?” nu există un răspuns general valabil. Experţii spun că terapiile logopedice pot fi recomandate începând cu vârsta de 4 ani. Este vârsta când copilul a ajuns la sfârşitul fazei de dezvoltare a vorbirii şi mai există încă timp suficient pentru a rezolva eventualele tulburări înainte ca el să înceapă şcoala. În cazuri excepţionale, se poate începe şi mai devreme, dar nu înainte ca micuţul să fi împlinit 3 ani.

Dacă observi o deficienţă severă de vorbire sau diferenţe mari faţă de copiii de aceeaşi vârstă, cere mai întâi sfatul unui medic pediatru. Pe baza evaluării sale, un logoped va putea să stabilească un diagnostic şi să decidă de la ce vârstă va fi utilă o terapie a vorbirii pentru copil. În unele cazuri, pot fi suficiente anumite exerciţii şi tehnici de stimulare a vorbirii (prin cărţi, cântece, conversaţii, la grădiniţă etc.), în altele fiind necesară o terapie de specialitate.

În cazul unor semne timpurii care ar putea indica probleme de vorbire, este recomandabil ca un copil să fie evaluat de un specialist. Iată care sunt aceste semne:

- absenţa (sau încetarea) gânguritului în preajma celei de a şaptea luni de viaţă;

- dacă a trecut de vârsta de un an şi jumătate şi nu pronunţă încă niciun cuvânt;

- lipsa capacităţii de a formula întrebări la vârsta de 3 ani

- scăderea sau absenţa auzului;

- o lipsă de reacţie la solicitări verbale potrivite cu vârsta sa;

- incapacitatea de a-şi controla mişcările gurii sau ale feţei (de pildă, salivarea intensă, necontrolată, după cel de al doilea an de viaţă);

- o evoluţie tardivă în toate domeniile care ţin de vorbire (de exemplu, un vocabular mai mic de 100 de cuvinte la vârsta de 3 ani sau o lipsă evidentă de inteligibilitate a vorbirii ori incapacitatea de a formula propoziţii compuse din 2 cuvinte după vârsta de 2 ani);

- bâlbâiala şi/sau formulări gramaticale vădit incorecte la vârsta preşcolară;

- când copilul aflat la vârsta preşcolară se plânge în mod repetat că nu poate pronunţa anumite cuvinte;

- dacă este evident că micuţul nu vrea să vorbească – sau că evită să o facă.

Logopezii sunt, în general, psihologi specializaţi în educarea şi terapia corectivă a limbajului şi îi consiliază atât pe copiii cu probleme de vorbire, cât şi pe părinţii lor. După ce face o evaluare preliminară, stabileşte care este problema copilului şi pune diagnosticul, logopedul va începe şedinţele de terapie. Desigur, presupunând că cel mic nu a fost diagnosticat cu o tulburare de auz.

Terapia logopedică durează câteva săptămâni sau, la nevoie, câteva luni şi decurge în moduri diferite, în funcţie de diagnostic. În cazul copiilor, aceasta se desfăşoară, de cele mai multe ori, sub forma unor jocuri, astfel încât micilor pacienţi să le facă plăcere şedinţele şi să le perceapă ca pe ore de joacă, în care învaţă lucruri noi Printre care, şi unul dintre lucrurile esenţiale pentru viaţa sa de adult: să comunice cu ceilalţi limpede şi corect.

Un studiu al Centrului Logopedic din Iaşi a arătat că, prin terapie, 60% din copiii dislexici (tulburare care afectează capacitatea de a citi, a scrie şi, uneori, a vorbi) se vindecă.