Dureri de spate care nu trec? Mergi la medic!

1 2 jpg jpeg

Campania europeană „Don’t Delay, Connect Today!”, care la noi se desfăşoară sub sloganul „Fără amânare! Fă o programare!”, are ca scop informarea populaţiei în legătură cu bolile reumatice şi atragerea atenţiei factorilor de decizie. În cadrul unui eveniment organizat în cadrul Congresului Naţional de Reumatologie, au fost prezentate rezultatele unui studiu în rândul românilor cu privire la durerea de spate.

Prof. Dr. Ruxandra Ionescu, reprezentând Societatea Română de Reumatologie, a menţionat faptul că pentru a preveni distrugerea articulară, trebuie să se intervină precoce. Degeaba încerci să tratezi un pacient care este într-un stadiu avansat al bolii, pentru că nu vei mai obţine niciun fel de recuperare. Din păcate, mulţi se tratează singuri, după ureche, şi ajung la medic prea târziu, doar atunci când durerile sunt atât de mari încât nu-şi mai pot efectua acţiunile zilnice. „Ideal este să începem să tratăm cât mai devreme, înaintea apariţiei distrugerilor structurale. Noi vorbim în reumatologie de aşa-numita fereastră de oportunitate. Şi de ce ne zbatem să diagnosticăm precoce pacienţii? Pentru că la ora actuală s-au înregistrat progrese mari în reumatologie, în sensul că avem instrumente de diagnosticare precoce, avem medicamente noi, capabile să stopeze distrugerea articulaţiilor, avem şi strategii noi de tratament cu care urmărim remisiunea bolii şi menţinerea calităţii vieţii.”, a mai adăugat Prof. Dr. Ionescu.

Ovidiu Constantinescu, un pacient prezent la eveniment, diagnosticat cu poliartrită reumatoidă cu mai bine de 23 de ani în urmă, a subliniat faptul că diagnosticarea precoce e esenţială. În cazul lui, pentru că a aşteptat un an şi jumătate până să meargă la medic din momentul primelor dureri, lucrurile s-au complicat mult. În prezent are proteze de şold şi urmează tratamente de ultimă generaţie, însă nu mai poate fi atât de activ cum era pe vremuri şi are zile în care îi e greu să facă activităţi de rutină.

Potrivit datelor preliminare ale unei cercetări realizate în rândul populaţiei urbane active din România, cu vârsta peste 18 ani, medicul de familie are un rol important în diagnosticarea la timp şi trimiterea către medicul reumatolog. Două treimi dintre respondenţi au vizitat un medic de familie, însă doar 13% au mers la reumatolog. În România, medicii reumatologi sunt destul de puţini şi foarte aglomeraţi, pe de o parte, iar pe de altă parte pacienţii nu merg mai departe de medicul de familie, pentru că nu li se pare că situaţia lor nu e atât de gravă sau pentru că nu au timp sau se gândesc că îi costă prea mult.

80% dintre respondenţi au auzit de o boală osoasă, osteoporoza, proape 70% au auzit despre artroză, 65% au auzit despre ceva care se cheamă durere de spate de tip inflamator. Aceasta este o varietate a durerii de spate legată de o serie de boli severe, care pot să aibă consecinţe negative pe termen lung.

Ce cred respondenţii că produce o boală reumatică?

Cei mai mulţi au impresia că frigul şi curentul sunt cauzele durerilor de spate şi ale altor boli reumatice. Conf. Dr. Cătălin Codreanu (Liga Română contra Reumatismului) precizează însă următaorele: „Aceşti factori (frigul, curentul n.r.) pot cel mult să contribuie la acutizarea unei suferinţe existente. Plasarea acestui răspuns pe primul loc arată că de fapt populaţia nu este suficient de bine informată. Doctorii au principala vină. Mass-media ar putea să aibă o contribuţie mult mai importantă în informarea corectă asupra cauzelor. Pentru că dacă noi cunoaşteam cauzele, există şanse să le putem influenţa. Bătrâneţea este listată pe locul al doilea şi asta este corect, pentru că cea mai frecventă boală reumatică, artroza, este statistic asociată cu înaintarea în vârstă. Dar artroza nu e neapărat o consecinţă inevitabilă a procesului de îmbătrânire.”

Factorii principali care determină apariţia artrozei sunt ereditatea, tulburările endocrine, tulburările de nutriţie, suprasolicitarea articulaţiilor sau traumatismele.

Pentru ce simptome se duc românii la medic?

60% dintre respondenţi merg la medic atunci când au dureri articulare, greutate la mişcare, dureri de spate. Dintre simptomele pe care le leagă de o suferinţă reumatică, 80% dintre respondenţi citează oboseala pe primul loc. Oboseala fizică poate să fie simptomul incipient al unui număr de boli reumatice, însă de obicei ea reflectă altceva. Pe locul al doilea sunt durerile de spate, care este simptomul cel mai frecvent.

Care e percepţia asupra durerilor de spate?

Jumătate dintre respondenţi cred că durerea de spate e cauzată de un efort sau o greutate, de dormitul într-o poziţie rea, de curent, de mişcări bruşte. Durerile de spate sunt, însă, de două tipuri.

Durerea de spate de tip inflamator este cea care nu se atenuează la repaus, ci dacă persoana face mişcare. Acest tip de durere se instalează de obicei la persoanele sub 40 de ani. Durerea mecanică, cea produsă de un efort, este o durere mai uşoară, trece sau se atenuează odată cu renunţarea la efort. Există şi cazuri în care acest fenomen nu se produce şi atunci te poţi gândi că ai de-a face cu o suferinţă de tip inflamator.

Ce e de făcut?

În primul rând, pentru a preveni durerile de spate, e bine să facem sport, să ne menţinem o greutate corporală normală, să stăm corect pe scaun, iar dacă lucrăm la birou să ne ridicăm cel puţin o dată pe oră, câte 10 minute. De asemenea, e indicat să evităm purtarea zilnică a tocurilor mai înalte de 5 centimetri.

Specialiştii ne sfătuiesc ca, dacă durerea de spate s-a instalat şi ne ţine mai mult de 1 săptămână, să mergem la medicul de familie. De asemenea, e indicat ca o persoană care suferă de dureri de spate de cel puţin 3 luni, dureri care nu se atenuează în repaus şi care apar şi noaptea, să meargă la medicul reumatolog.