De ce este bine să faci sex cât mai des. Beneficiile sunt uimitoare!

1 cuplu sex jpg jpeg

Momentele de intimitate cu partenerul nu numai că ne fac să ne simţim doriţi şi apreciaţi, dar ne şi îmbunătăţesc starea sănătăţii. În ce fel?

Un studiu efectuat pe oameni de vârstă mijlocie susţine că sănătatea poate fi menţinută (şi) cu ajutorul unei vieţi sexuale active. Până şi propria producere a plăcerii este recomandată. Atunci când nu avem partener, se poate apela la masturbare, pentru a ne relaxa şi nu numai. Ejacularea frecventă poate scădea riscul apariţiei cancerului de prostată, în timp ce orgasmul ne poate scăpa de dureri. Ce alte avantaje mai există atunci când întreţii, în mod regulat, relaţii sexuale?

1. Menţine inima sănătoasă

Actul sexual reduce riscul de apariţie a bolilor cardiace şi scade rata de deces, mai ales în cazul bărbaţilor între 45-59 de ani. Cum e posibil acest lucru? În primul rând, sexul este echivalentul unei activităţi fizice de intensitate moderată, ca plimbările sau urcatul scărilor, în timpul căreia bărbaţii ard 101 de calorii, iar femeile, 69.

2. Întăreşte sistemul imunitar

Unele cercetări au arătat că viaţa sexuală activă creşte nivelul de anticorpi, prin urmare oferă o protecţie mai mare contra infecţiilor. Pentru acest beneficiu, frecvenţa contactelor intime ar trebui să fie de 1-2 pe săptămână.

3. Reduce stresul

Trebuie să recunoaştem că am simţit cu toţii acea senzaţie de bine de după sex, însă poate ea fi demonstrată ştiinţific? Sigur că da! Un studiu efectuat pe 183 de cupluri demonstrează că  femeile suportă stresul mai bine dacă au parte de momente de intimitate intensă cu partenerul.  

4. Îmbunătăţeşte somnul

Cei mai mulţi oameni spun că dorm mai bine după un orgasm şi adorm mai repede după o partidă satisfăcătoare de sex, însă e greu de studiat calitatea somnului. Până se ajunge la o concluzie clară, credem ce ne spune lumea.

5. Te scapă de dureri de cap

Ne-am obişnuit să auzim că migrenele sunt scuze de a nu face sex, însă, din cei 1.000 de participanţi la un studiu, 60% dintre cei care aveau migrenă şi 37% dintre cei care acuzau o durere intensă doar pe o parte a capului susţin că sexul i-a ajutat.

6. Creşte încrederea în sine

Nu este clar dacă persoanele care se simt bine în pielea lor fac mai mult sex sau cele care fac mai mult sex ajung să se simtă bine în pielea lor, însă cui îi pasă? Important e că ambele sunt lăudabile.

7. Scade riscul apariţiei cancerului la prostată

Bărbaţii care ejaculează de peste 21 de ori pe lună, în comparaţie cu cei care fac asta de 4-7 ori, prezintă un risc scăzut de-a face cancer la prostată. Acest lucru, însă, nu trebuie să ne ducă cu gândul că vasectomia poate cauza cancerul la prostată. Riscul, dacă există, este foarte redus în aceste cazuri.

8. Îmbunătăţeşte memoria

Conform studiilor, masturbarea este benefică funcţiei cognitive a femeilor, în timp ce activitatea erotică în doi îi ajută mai mult pe bărbaţi. Totuşi, nu numai sexul îmbunătăţeşte memoria, ci şi intimitatea dintre el şi ea are acelaşi efect.

9. Prelungeşte viaţa

O cercetare la care au participat bărbaţi de vârstă medie, timp de 10 ani, demonstrează că subiecţii care avuseseră cele mai multe orgasme aveau riscuri reduse la jumătate de-a muri în acel deceniu. Acel studiu a fost secondat de un altul care a descoperit că bărbaţii care au parte de mai mult sex, după un atac de cord, au mai multe şanse să îşi crească speranţa de viaţă.    

Citeste si: Dimensiunea penisului perfect. Iată ce preferă femeile în pat!