Cum afectează diabetul pielea

1 diabet piele jpg jpeg

După ani de evoluţie, diabetul generează mai multe complicaţii la nivelul unor organe precum ochii, pielea şi rinichii. Uneori, chiar problemele pielii sunt cele care semnalează prezenţa diabetului.

Există mai multe cauze ale manifestărilor cutanate care apar la persoanele cu diabet. Afectarea nervilor reduce conexiunea dintre piele şi sistemul nervos central. De aceea, în faţa atacurilor externe, pielea va fi mai puţin apărată, fiind mai expusă riscului de infecţiii, iar cicatrizarea este mai greoaie. De asemenea, pielea se usucă mai uşor. Totodată, problemele de circulaţie sangvină legate de diabet pot avea repercusiuni şi asupra pielii. „Diabetul zaharat are largi implicaţii dermtologice. Afecţiunile cutanate asociate diabetului sunt frecvente şi prezintă impact puternic asupra calităţii vieţii pacienţilor. Peste 30% dintre bolnavi prezintă o afectare cutanată care poate să fie revelatore pentru un diabet nediagnosticat sau poate reprezenta o complicaţie evolutivă. Diabetul produce modificări atât la nivelul pielii (pielea este mai uscată, pruriginoasă, predispusă la iritaţii şi chiar la îmbătrânire prematură), cât şi la nivelul vaselor de sânge (aşa-numita arteriopatie diabetică) şi a nervilor periferici (neuropatie diabetică). În plan obiectiv, acestea vor duce la o alimentare insuficientă cu oxigen a ţesuturilor, la pierderea sensibilităţii cutanate şi la perturbarea capacităţii pielii de a se vindeca şi regenera corespunzător“, explică medicul dermatolog Alexandra Zota.

Riscul de infecţii este mai mare

Hiperglicemia constantă provoacă şi urinări dese, iar pierderile de lichide pot lăsa pielea deshidratată. La rândul lor, injecţiile frecvente cu insulină pot cauza iritaţii. „În diabetul zaharat, şi mai ales în cel dezechilibrat, există o susceptibilitate crescută la infecţii bacteriene şi micotice, ca urmare a alterării imunităţii şi a scăderii oxigenării ţesuturilor. În plus, la diabetici, aceste infecţii au evoluţie mai severă şi sunt mai dificil de controlat decât la populaţia generală. Din categoria infecţiilor bacteriene, cele mai frecvente sunt furunculele, celulita, erizpipelul, iar din a celor micotice, candidozele, pitiriazisul versicolor, eritrasma. Tratamentul acestora are la bază administrarea antibioticelor, respectiv antifungicelor, dar şi echilibrarea diabetului, care va condiţiona rezultatul terapiei“, afirmă dr. Alexandra Zota.

Sfaturi pentru bolnavii de diabet

Adoptarea unui program de rutină profilactic şi asigurarea unei bune îngrijiri a pielii pot întârzia sau chiar stopa apariţia afecţiunilor cutanate la pacientul diabetic, îmbunătăţind calitatea vieţii acestuia. Medicul Alexandra Zota recomandă următoarele:

  • menţinerea glicemiei în limite normale, precum şi a colesterolului şi a tensiunii arteriale;
  • adoptarea unui stil de viaţă sănătos, renunţarea la fumat;
  • hidratarea optimă a pielii şi asigurarea unui mediu uscat în regiunile predispuse în mod fiziologic la umezeală.  
  • autoexaminarea corporală periodică pentru a identifica posibile răni, fisuri, iritaţii, ce pot evolua spre infecţii. Se recomandă asigurarea unei igiene cutanate optime şi îngrijirea riguroasă şi timpurie a rănilor, tăieturilor, fisurilor prin igienă şi dezinfecţie locală. O atenţie deosebită trebuie acordată rănilor de la picioare, care pot evolua spre infecţii severe, inclusiv gangrenă; în acest sens se recomandă examinarea zilnică a picioarelor, purtearea de încălţăminte adecvată, care să nu lezeze pielea piciorului, şi tratarea oricărei posibile micoze. Un scenariu clasic al pacientului diabetic îl reprezintă dezvoltarea unei micoze între degetele de la picioare, care va favoriza pătrunderea uneor bacterii şi dezvoltarea unor complicaţii infecţioase redutabile, cum ar fi erizipelul şi celulita.

SFATUL SPECIALISTULUI

Dr. Alexandra Zota, medic dermatolog, Dr. Leventer Centre

Complicaţiie cutanate ale diabetului zaharat se produc, de obicei, în cazurile cu evoluţie de lungă durată a bolii sau când acesta nu este controlat. Piciorul diabetic este o complicaţie frecventă a diabetului, în special cel de lungă durată şi neglijat. Leziunile interesează concomitent pielea, ţesutul subcutanat, nervii, vasele, oasele manifestându-se asfel cu neuropatie, angiopatie, oseoartropatie şi ulceraţii la nivelul pielii. Infecţia este o complicaţie frecvenţa a piciorului diabetic. Apariţia ulcerului diabetic (orice rană care nu dă semne de vindecare spontană) reprezintă ultimul stadiu al piciorului diabetic şi precede majoritatea amputaţiilor suferite de diabetici.

Cea mai de temut complicaţie a diabetului este gangrena diabetică, localizată , de obicei, la nivelul piciorului şi la producerea căreia participă ichemia, neuropatia şi infecţia. Prognosticul este rezervat, ajungându-se frecvent la amputaţii.

Toată această paletă largă de afecţiuni cutanate caracteristice diabetului poate ajuta medicul dermatolog să depisteze un diabet necunoscut în baza unei patologii cutanate premergătoare.