3 poziţii sexuale care-ţi oferă amor de nota 10
Şi locul poate face diferenţa. Acelaşi ambient de fiecare dată, iar şi iar, devine după un timp plictisitor şi nu te mai stârneşte niciun pic. Aşa că, este indicat să încerci şi altceva. Ce ai spune, de exemplu, de o partidă de sex în natură sau, de ce nu, chiar în apă? Dacă ai răspuns afirmativ, primul pas e deja făcut. Mai trebuie să vezi care dintre poziţiile de mai jos„îţi fac cu ochiul“ şi să treci la acţiune.
Dominatorul
Încearcă această poziţie dacă îţi plac penetrările adânci. Cum se desfăşoară? Femeia stă în genunchi, iar bărbatul o penetrează pe la spate, stând, de asemenea, în genunchi. El îşi poate ţine partenera de mijloc sau de şolduri. Puteţi încerca această poziţie şi în cadă, în timp ce faceţi baie. Partenerul va fi plăcut surprins de iniţiativa ta. Îi va da curaj să aibă propuneri inedite şi astfel veţi avea o viaţă sexuală mai bună.
Stăpâna
Este o poziţie recomandată femeilor cărora le place să simtă că ele deţin controlul acestui joc, iar partenerul este supusul lor. Ce presupune? Bărbatul stă în genunchi, iar femeia stă întinsă pe spate, îşi ridică picioarele şi le sprijină pe umerii partenerului.
Cu siguranţă, vei avea parte de un sex grozav dacă vei încerca această poziţie în natură. Faptul că cineva vă va putea surprinde poate să vă excite mai mult decât oricând şi să ai parte de o partidă de sex uimitoare.
Regizorul
Ei bine, poziţia regizorul este pentru bărbaţii cărora le place să deţină controlul. Femeia stă pe omoplaţi, iar restul trupului îl ridică şi îl sprijină de partener. Bărbatul îngenunchează şi o susţine, prinzând-o de mână sau de picioare. Partenera nu poate face prea multe din această poziţie, iar bărbatul, de această dată, este regizorul jocului.
Această poziţie poate fi încercată în cort. Îl puteţi instala departe de ochii curioşilor. Această experienţă va condimenta puţin viaţa ta sexuală şi vei ajunge să ai un amor de nota 10.