Care a fost primul simptom de scleroză multiplă pe care Selma Blair l-a avut
Actriţa cunoscută din filme precum „Blonda de la Drept” şi „Tentaţia seducţiei” a primit în 2018 un diagnostic dur: scleroză multiplă, afecţiune a sistemului nervos central, care poate duce inclusiv la paralizie.
Din momentul în care şi-a făcut public diagnosticul, în octombrie 2018, Selma Blair şi-a împărtăşit şi trăirile legate de această boală autoimună.
Vedeta a mărturisit şi care a fost primul simtom pe care l-a avut şi care a făcut-o să îşi dea seama că este ceva în neregulă cu corpul ei. În februarie 2018, actriţa, care avea 48 de ani pe atunci, se afla la Săptămâna Modei de la New York şi urma să defileze pentru designerul Christian Siriano. Atunci, vedeta a constatat că nu îşi mai simte un picior, a declarat ea într-un interviu pentru Town & Country. Deşi a mai avut astfel de simptome şi înainte, atunci a fost totuşi diferit.
„Eram pe podium şi, la un moment dat, nu mi-am mai simţit piciorul stâng. Mă tot gândeam ce să fac”, a declarat Blair citată de health.com.
În august 2018, Selma Blair a fost diagnosticată cu scleroză multiplă, în urma unui RMN cerebral. Actriţa mai avusese simptome specifice bolii, dar le-a pus pe seama altor probleme de sănătate.
Citeşte şi: Michael J Fox luptă de peste 30 de ani cu boala Parkinson. Care a fost primul simptom pe care l-a avut
Simptomele sclerozei multiple pot trece neobservate
Scleroza multiplă afectează aproape 2,1 milioane de oameni la nivel mondial şi aproape 10.000 de români, conform datelor Societăţii de Scleroză Multiplă din România. Boală neurologică cronică, scleroza multiplă (SM) afectează sistemul nervos central. Măduva spinării, nervii ochilor, dar şi creierul sunt conectate între ele prin nişte fibre nervoase şi nervi, iar când învelişul acestora (cunoscut ca teacă de mielină) începe să se inflameze şi să se deterioreze, atunci impulsurile nervoase care se transmit între ele se întrerup. „Scleroza este de aproape două ori mai des diagnosticată la femei, iar vârsta medie la care ea apare este de 30 de ani“, spune Virgil Bogdan Rotaru, medic specialist neurologie, competenţă electromiografie (EMG).
Este bine de ştiut că nu există două persoane la care boala să se manifeste în acelaşi mod. În plus, de multe ori simptomele afecţiunii sunt aparent banale, de aceea sunt trecute uşor cu vederea, iar problema este mai greu diagnosticată de medici. „Frecvent întâlnite la persoanele care suferă de scleroză sunt amorţelile care apar la nivelul braţelor şi picioarelor. Pacientul poate avea dureri la nivelul extremităţilor, poate simţi senzaţia de furnicături, dar şi de spasme musculare (apare în aproape 40% dintre cazuri)“, explică medicul neurolog Virgil Rotaru. În unele cazuri, persoana poate simţi senzaţia de „ace în corp“, de mâncărime la nivelul mâinilor sau picioarelor, dar şi de arsură, care apare brusc şi este de intensitate mare.