Psiholog: singurătatea la locul de muncă influențează viața personală

Publicat:

Singurătatea n-a fost niciodată printre preferatele oamenilor, dar ne confruntăm cu ea zilnic. De la viața personală, până la locul de muncă, oamenii sunt îndreptățiți să caute și să găsească parteneri pe care să-i poată antrena în diverse discuții sau activități menite să consolideze relația, dar și să ajute la dezvoltarea personală a fiecăruia.

Oamenii petrec cea mai mare parte din zi la muncă, lucru care conduce spre a căuta relații chiar în acel mediu. Siguranța acestora, însă, este fragilă, iar singurătatea la job devine una dintre marile probleme ale perioadei actuale. Fără a încerca să pară altfel decât cum sunt, angajații se concentrează pe propriile task-uri, chiar și atunci când își doresc să stabilească o relație cu unul dintre colegi. De asemenea, organizațiile descurajează pe cât de mult pot relațiile romantice la locul de muncă. Acest lucru se datorează faptului că target-ul pe care se concentrează este performanța organizației.

De ce singurătatea la locul de muncă influențează viața personală?

Deși viața personală și job-ul ar trebui să fie separate, așa cum spuneam mai sus, foarte mulți oameni petrec mai mult timp la locul de muncă decât cu familia. Acest lucru este îngrijorător din punctul de vedere al siguranței pe care o resimt oamenii, dar mai există un factor care influențează această singurătate, anume instabilitatea relațională.

Nevoia individului de siguranță nu este îndeplinită, în momentul când nu se poate baza pe trăinicia relațiilor. Dat fiind scopul principal al job-ului, acela de a produce profit, oamenii încep să devină din ce în ce mai refractari la ideea de relații la locul de muncă, iar acest lucru se reflectă și în viața personală.

Pandemia de COVID-19 a încurajat solitudinea și a alimentat neîncrederea oamenilor unii în ceilalți. Din acest motiv, job-ul este un loc în care oamenii se însingurează tot mai mult.

Ce se poate face pentru a reduce stresul provocat de singurătatea la job?

Cei aflați în poziții de conducere sunt primii care influențează starea de spirit a echipei, motiv pentru care starea lor generală este foarte importantă pentru stabilirea unor relații cât mai bune între subalterni.

Metoda de leadership este un element de bază în acest demers de îmbunătățire a mediului de lucru. Pentru că este cunoscut faptul că există mai multe tipuri de lideri, adaptabilitatea acestora în funcție de trăsăturile pregnante ale echipei este un element de bază.

Nu se poate stabili un stil de conducere universal care să asigure buna funcționare a echipei, pentru unii fiind necesară o anumită doză de libertate, în luarea deciziilor privitoare la activitatea lor, în timp ce, pentru alții, este mai de folos să primească instrucțiuni clare, pe care să le respecte întocmai. De aceea, este cum nu se poate mai util ca liderii să ia în considerare diversitatea trăsăturilor de caracter, înainte de a-și stabili un plan de acțiune.

Foto: Freepik. Text scris de Sima Simina-Maria, psiholog

BIBLIOGRAFIE

Pratap, S., & Srivastava, S. K. (1985). Leadership Styles and Effectiveness-A Comparative Study. Indian Journal of Industrial Relations, 21(1), 94–99. http://www.jstor.org/stable/27768867

Mai multe