Ce să mănânci ca să păcăleşti foamea şi să slăbeşti
Te lupți cu kilogramele? Este mai greu să îți menții obiectivul când te chinuie senzația de foame. Vestea bună este că unele alimente îți mențin stomacul plin, astfel încât vei uita că ești la dietă.
Unele cure de slăbire creează o foame constantă și tocmai acest lucru este de evitat pentru că erodează voința. Iată care sunt alimentele care ajută în procesul de slăbire, dar care oferă și avantajul sațietății!
Fasolea are aport important de fibre
Este o sursă excelentă de fibre, care oferă sațietate. Fasolea poate fi preparată sub diverse forme, inclusiv salată din boabe fierte. Fasolea stimulează, de asemenea, producția de colecistokinină, hormon care poate ajuta la suprimarea apetitului. Un studiu apărut în publicaţia „Journal of Human Nutrition and Dietetics” a constatat că o dietă bogată în fibre, printre care și fasolea, este la fel de eficientă ca o dietă săracă în carbohidrați pentru a pierde în greutate.
Somonul este hrănitor și delicios
Printre numeroasele beneficii pentru sănătate, somonul este o sursă excelentă de proteine. Într-un mic studiu publicat în revista „Obesity”, cercetătorii au descoperit că bărbații care încercau să slăbească s-au simțit sătui mai mult timp atunci când au consumat cantități mai mari de proteine la fiecare masă. Participanții, cărora li s-a propus o dietă săracă în calorii și bogată în proteine, au raportat, de asemenea, mai puțină poftă de mâncare pe parcursul zilei și nu au dorit gustări nesănătoase noaptea târziu.
Alimentele bogate în proteine sunt alimente sățioase. Proteinele sunt metabolizate mai lent decât grăsimile sau carbohidrații. Somonul este, de asemenea, una dintre cele mai bune surse de grăsimi sănătoase pentru inimă, cunoscute sub numele de acizi grași Omega-3. O variantă bună de pregătire este somonul pe grătar sau la cuptor.
Alege ouă la micul dejun
Rezultatele unui studiu publicat în „Jurnalul Internațional de Obezitate” au arătat că bărbații și femeile supraponderali, care au mâncat 2 ouă la micul dejun au slăbit mai mult decât cei care au mâncat covrigi. Ouăle pot ajuta la pierderea în greutate, deoarece sunt bogate în proteine (un ou mare are aproximativ 6 g) și este nevoie de mai multă energie pentru a descompune proteine decât amidon, care se află din plin în alimentele pentru micul dejun, inclusiv în covrigi, cereale și brioșe.
Nucile scad pofta de mâncare
Nucile conțin proteine și fibre, conform Clinicii Mayo, iar o porție zilnică ajută, de asemenea, la pierderea în greutate, potrivit unui studiu al Asociației Americane a Inimii din Chicago. Un alt studiu a constatat că persoanele care urmau o dietă de 12 săptămâni, care includea o mână de amestecuri de nuci, consumate zilnic, aveau niveluri mai mari de serotonină. Aceasta este un hormon ce poate scădea pofta de mâncare, pe lângă alte efecte pozitive.
Mănâncă iaurt grecesc
Iaurtul grecesc conține proteine și mai puțin zahăr decât majoritatea celorlalte sortimente. Cantitatea de proteine poate varia de la o marcă la alta. Iaurtul grecesc este, de asemenea, o sursă bună de calciu, iar un studiu publicat în jurnalul „Diabetes Care” a constatat că o dietă bogată în calciu provenit din produse lactate sporește scăderea în greutate la persoanele cu diabet zaharat de tip 2.
Ardeiul iute stimuleaza metabolismul
Cu cât metabolismul este mai rapid, cu atât se ard mai multe calorii, chiar și atunci când corpul este în repaus. Capsaicina, ingredientul activ din ardei iute, care îi conferă gustul picant, poate ajuta la stimularea metabolismului. Un studiu publicat în „Jurnalul Britanic de Nutriţie” a constatat că persoanele care au adăugat ardei iute la un mic dejun bogat în grăsimi și carbohidrați au scăzut aportul de proteine și grăsimi la prânz și s-au simțit mai puțin înfometate.
Ţi-e foame? Bea apă!
Bea mai multă apă pentru a evita supraalimentarea. Un studiu a aeătat că un consum mai mare de apă reduce greutatea și grăsimea corporală și suprimă apetitul la participantele supraponderale. Un alt studiu a găsit o asociere semnificativă între hidratarea inadecvată și indicele de masă corporală (IMC) crescut și obezitate.
Ideal este un pahar de apă înainte de a mânca și înca unul pe durata mesei. Apa va umple stomacul mai repede și va împiedica excesele alimentare. Este bine de știut și faptul că unoeri setea este interpretată drept foame, de aceea, unii oameni mănâncă în exces, când, de fapt, ar trebui să bea apă.
Nevoile de lichide variază în funcție de vârstă, sex, greutate și nivelul de activitate. Totuși, recomandarea este de cel puțin 8 pahare pe zi, deși există și valori mai precise, precum 2,7 litri de apă în cazul femeilor și 3,7 litri de apă în cazul bărbaților, în fiecare zi, apă provenită atât din băuturi, cât și din alimente.