Jill Biden, la medic. Care este motivul şi cum se simte

12 ianuarie 2023   Stil de viață

Prima Doamnă a SUA, Jill Biden, a suferit pe 11 ianuarie o procedură chirugicală minoră.

Casa Albă a confirmat că Jill Biden  a avut suferit „o procedură programată în ambulatoriu, cunoscută în mod obișnuit ca operație Mohs”, scrie CNN.

Lui Jill Biden i-au fost eliminate mai multe leziuni ale pielii de pe față și piept.

Prima Doamnă în vârstă de 71 de ani, însoțită de președintele Joe Biden, a petrecut mai mult de opt ore la Centrul Medical Militar Național Walter Reed pentru procedura desfășuirată în ambulatoriu. Foto: Shutterstock.

Potrivit unei comunicări emise de medicul de la Casa Albă, Dr. Kevin O’Connor, Biden a suferit o intervenție chirurgicală Mohs pentru a elimina și a examina o leziune de deasupra ochiului drept, care a fost descoperită recent în timpul unui control de rutină pentru cancerul de piele.

„Procedura a confirmat că leziunea mică era carcinom bazocelular”, a scris O’Connor în scrisoare. „Tot țesutul canceros a fost îndepărtat cu succes, iar marginile au fost libere de orice celule reziduale de cancer de piele.”

Cu toate acestea, în timpul unei consultări preoperatorii, O'Connor a remarcat că „a fost identificată o zonă suplimentară de îngrijorare ”.

Această zonă a fost, de asemenea, tratată cu o intervenție chirurgicală Mohs miercuri, prelungind durata procedurii generale.

Președintele Joe Biden a însoțit-o în cea mai mare parte a zilei la Walter Reed

Leziunea toracică a fost, de asemenea, confirmată a fi carcinom bazocelular, conform lui O’Connor, și a fost „înlăturată cu succes”.

Leziunile de carcinom bazocelular nu au tendința de a se „răspândi” sau de a metastaza, așa cum se știe că fac unele cancere de piele mai grave, cum ar fi melanomul sau carcinomul scuamos. Ele au, totuși, potențialul de a crește în dimensiune, putând duce la o problemă mai semnificativă

În declarația Casei Albe se menționează că prima doamnă, în vârstă de 71 de ani, se confruntă cu „oarecare umflare și vânătăi faciale” în urma intervenției chirurgicale, dar că „se simte bine”.

Mai multe