De ce nu mănâncă musulmanii porc şi ce înseamnă halal

9 octombrie 2024   Stil de viață

Credincioşii musulmani au anumite restricţii religioase, cum este consumul anumitor produse alimentare. 

Spre deosebire de creştini, care, în afara îndemnului la post, nu au restricţii în ceea ce priveşte alimentaţia, la musulmani şi la evrei regăsim multe astfel de interdicţii când vine vorba de alimentaţie.

Interdicţia de a consuma porc e menţionată în Coran

Există mai multe menţiuni în Coran, cartea sfântă a islamului, în ceea ce priveşte interdicţia credincioşilor musulmani de a consuma porc.

Despre porc, pe care musulmanii îl consideră murdar, se menţionează următoarele în Coran: „porcul are copita despicată şi despărţită în două, dar nu rumegă, acesta este necurat pentru voi”.

O altă menţiune din Coran care interzice carnea de porc este următoarea:

„Iată ceea ce vă este oprit: mortăciunea, sângele, carnea de porc, dobitocul jertfit altuia decât lui Dumnezeu, dobitocul înăbușit, cel mort de lovitură, de căzătură, ori de împunsătură, ori cel sfâșiat de fiară, în afară de cel pe care ați mai avut vreme să-l tăiați, precum și cel care a fost jertfit idolilor. După cum vă este oprit să ghiciți soarta cu săgeți, căci aceasta este stricăciune. Nenorocire, astăzi, celor care s-au lepădat de legea voastră! Nu vă temeți de ei, ci temeți-vă de Mine! Astăzi am desăvârșit Legea voastră și am împlinit harul Meu asupra voastră și v-am dat Islamul ca lege. Pentru cel care de foame, va fi silit să mănânce bucate oprite fără să vrea să săvârșească vreun păcat, Dumnezeu este Iertător, Milostiv”, „Ei te vor întreba ce le este îngăduit: Spune: „Toate cele bune vă sunt îngăduite.” Asupra celor prinse vouă de păsările de pradă îmblânzite pe care le-ați învățat așa cum v-a învățat Dumnezeu, amintiți numele lui Dumnezeu! Temeți-vă de Dumnezeu! Dumnezeu este Grabnic la socoteală”. [Al-Mâ’idah,5:3,4].

Vezi și: Cât de sănătoasă este slănina de porc

Halal = permis; Haram = interzis

Pentru musulmani, regulile religioase alimentare pot fi rezumate la halal, care înseamnă „permis” şi care se referă la orice au voie credincioşii să mănânce conform Coranului.

Carnea halal respectă anumite reguli: animalul trebuie să fie sacrificat într-un fel anume, iar sângele trebuie să fie scurs. Înainte de consum, carnea este binecuvântată. În momentul sacrificării, animalul trebuie să fie sănătos, iar tăierea lui se face cu un cuţit ascuţit, timp în care se rosteşte numele Allah.

Opusul alimentelor halal este haram, care înseamnă „interzis”. Alimentele haram sunt considerate necurate. Porcul, alcoolul şi sângele sunt considerate haram. Toate animalele care nu sunt sacrificate conform regulilor islamice sau cele care sunt sacrificate fără a pronunța numele lui Allah sunt considerate haram.

@Shutterstock

Mai multe