7 moduri în care să-ți menții creierul tânăr

14 februarie 2024   Stil de viață

Pentru a ne menține corpul în formă și sănătos facem sport, urmăm tot felul de terapii și tratamente de întreținere, iar pe termen lung, toate aceste operațiuni ne fac să arătăm mai tineri decât vârsta pe care o avem. În mod similar trebuie procedat și cu creierul… Trebuie antrenat în permanență, expus la provocări, cu alte cuvinte, pus la treabă, pentru că altfel va îmbătrâni. Dacă analizezi persoanele în vârstă pe care le cunoști și pe care le ai în jurul tău, vei constata că cele care continuă să fie active chiar și la vârste înaintate, să aibă ocupații care implică și gândirea sunt într-o formă mult mai bună decât cele care se lasă copleșite de vârstă și de condiția de om în vârstă.

Pentru a-ți menține creierul tânăr este important să lucrezi la asta, să-l pui la treabă și să ai o viață echilibrată. Iată câteva sfaturi utile:

Învață în permanență ceva nou

Procesul de învățare trebuie să fie continuat după terminarea școlii - este poate cel mai important aspect de avut în vedere pentru menținerea unei gândiri agere până la vârste înaintate. Poți să urmezi un curs de limbi străine, să înveți să cânți la un instrument, să te apuci de pictură sau orice altă activitate care să-ți pună la încercare imaginația ori poți să-ți îndrepți atenția către științele exacte și să înveți să faci contabilitate, spre exemplu. Cu siguranță că ai anumite înclinații și există domenii care te atrag, așa că poți să le aprofundezi, indiferent de vârsta pe care o ai. Vei dobândi noi cunoștințe care îți pot fi utile ție sau apropiaților, pe lângă faptul că îți vei pune la treabă creierul.

Socializează

Petrece cât mai mult timp în compania familiei și apropiaților și fă-ți prieteni noi. Studiile au arătat că persoanele care au avut mai multe interacțiuni sociale au o memorie mai bună și au dezvoltat și o agilitate mentală pronunțată.

Evită să faci mai multe lucruri în același timp

Multitaskingul este, de fapt, un mit. Atunci când încerci să faci mai multe lucruri în același timp, creierul tău este supus unui stres care va duce în timp la îmbătrânire. Deci, este recomandat să iei lucrurile pe rând, să duci la bun sfârșit o sarcină, după care să te ocupi de următoarea.

Urmează o dietă sănătoasă

O alimentație bună îți ajută corpul, dar și mintea. Potrivit Harvard Health, persoanele care consumă o dietă în stil mediteraneean, care pune accent pe fructe, legume, pește, nuci, ulei de măsline și surse vegetale de proteine, sunt mult mai puțin expuse riscului de a dezvolta tulburări cognitive și demență.

Evită tutunul și alcoolul

Substanțele chimice din țigări sunt toxice pentru creier, iar mai multe studii au arătat că pe lângă nenumăratele riscuri pentru sănătate, fumatul este legat și de declin mintal și demență. De asemenea, consumul regulat de alcool este un factor de risc pentru demență.

Odihna este esențială

O persoană adultă poate funcționa în condiții optime doar dacă doarme între 7 și 9 ore pe noapte. Lipsa de somn te expune pe termen lung la probleme de sănătate extrem de grave, inclusiv la un declin al creierului. Probabil că ai observat că atunci când intervine oboseala îți este greu să te concentrezi ca să faci lucruri simple. Deci, dacă îți dorești un creier sănătos și tânăr, este esențial să respecți cu strictețe programul de odihnă.

Îmbrățișează tehnologia

Multe persoane de vârsta a doua sau a treia evită să utilizeze device-uri, sub pretextul că le sunt inutile. De fapt, tehnologia te pune în contact cu foarte multe lucruri interesante care îți pot stimula gândirea, care îți pot ușura viața din multe puncte de vedere și îți pot aduce zâmbetul pe buze. Și până la urmă, utilizarea unor dispozitive noi implică și un proces de învățare, care îți va pune la lucru creierul.

Foto: Pexels

Mai multe