Kilogramele în plus, o problemă! La persoanele obeze, apneea în somn poate duce la deces

12 mai 2022   Tratamente

Obezitatea declanșează o serie de probleme de sănătate, unele putând duce chiar la deces, precum apneea. Pericolul sufocării în somn este generat de depozitele de grăsime de la nivelul tractului respirator superior, care îngustează căile respiratorii.

Astfel apare o scădere a activității musculare în această zonă, ducând la episoade hipoxice și apneice, iar, în cele din urmă, la apnee în somn. Această afecțiune atrage după sine un risc crescut de morbiditate, în special dacă nu este tratată. Dr. Mihai Ionescu, medic chirurg de excelență în chirurgia obezității, explică de este important să scăpăm de kilogramele în plus.

„La nivel mondial, ratele obezității s-au triplat din 1975 până în prezent. Conform Organizației Mondiale a Sănătății, în 2016, peste 1,9 miliarde de adulți, cu vârste de 18 ani și peste, erau supraponderali. Dintre aceștia, peste 650 de milioane erau obezi. Ratele sunt într-o continuă creștere alarmantă.

Obezitatea este unul dintre cei mai importanți factori de risc pentru dezvoltarea și progresia apneei în somn. Studiile arată că aproximativ 78% dintre pacienții care recurg la chirurgia obezității suferă de apnee în somn, precum și alte comorbidități, precum hipertensiune arterială sau diabet.

Un studiu realizat de American Academy of Sleep Medicine arată că persoanele cu apnee severă în somn au un risc de mortalitate mult mai mare decât oamenii care nu suferă de această afecțiune. Acest risc de deces crește atunci când apneea în somn nu este tratată”, spune Dr. Mihai Ionescu, medic chirurg de excelență în chirurgia obezității.

Ce înseamnă apneea în somn

„Apneea în somn este o tulburare gravă care implică pauze frecvente de respirație în timpul somnului. Persoanele care sforăie puternic și se simt obosite chiar și după o noapte întreagă de somn ar putea suferi de apnee. Aceștia au un risc foarte ridicat de deces. Conform studiului realizat de American Academy of Sleep Medicine, aproximativ 42% dintre decesele la persoanele cu apnee severă în somn (5 din 12 decese) au fost atribuite bolilor cardiovasculare sau accidentului vascular cerebral”, adaugă medicul chirurg Mihai Ionescu.

Apneea severă în somn, adesea nediagnosticată

Apneea în somn trece frecvent nedetectată și adesea nediagnosticată, deși este extrem de răspândită. Există studii care arată, spre exemplu, că doar în Statele Unite sunt aproape 20 de milioane de cetățeni care suferă de apnee. Circa 85% - 90% dintre aceste cazuri nu au fost însă identificate”, adaugă medicul chirurg Mihai Ionescu.

Simptome frecvente ale apneei

Sforăit

Durere de cap dimineața

Transpirația în timpul somnului

Somnolență excesivă în timpul zilei

Vizite frecvente la baie pe timpul nopții

Insomnie

Senzația de sufocare

Principali factori de risc

Obezitatea (indice de masă corporală >30)

Circumferința gâtului (> 43 cm la bărbați și > 38 cm la femei)

Diabetul/hipertensiune arterială

Este suficient tratamentul convențional pentru apnee?

„După diagnosticare, tratamentul ar trebui să înceapă imediat. Apneea în somn trebuie tratată pentru a preveni complicațiile pe termen lung. Vorbim aici despre hipertensiunea arterială, accidentul vascular cerebral, aritmiile, cardiomiopatia (mărirea țesutului muscular al inimii), insuficiența cardiacă congestivă, diabetul și atacurile de cord.

În plus, tratamentul său poate ajuta la îmbunătățirea calității vieții prin îmbunătățirea concentrării și creșterea nivelului de energie.

O problemă cu tratamentul convențional, ce presupune purtarea unei măști speciale, este că mai puțin de 50% dintre pacienți îl urmează corect.

Chirurgia bariatrică este cel mai eficient tratament pentru apneea obstructivă în somn, provocând remisie în 80 până la 85% din cazuri. Majoritatea pacienților pierd între 50 și 80% din excesul de greutate corporală la 18 până la 24 de luni după operație. Atunci când pacienții pierd în greutate în urma intervenției chirurgicale, țesutul gras din jurul căilor respiratorii superioare scade, diminuând considerabil sau eliminând apneea și, implicit, riscul de deces”, explică medicul chirurg Mihai Ionescu.

Mai multe