Secretul longevității, dezvăluit de un doctor în vârstă de 101 ani!
Dacă ești interesat de o viață lungă și sănătoasă, află că un doctor în vârstă de 101 ani, a vorbit despre câteva din obiceiurile sale care l-au ajutat să ajungă la această vârstă.
Într-un interviu recent, acordat revistei Sinai Health el a vorbit despre alimentația, activitățile și stilul de viață care i-au adus o sănătate de invidiat.
Ce mănâncă doctorul William ?
Dr. William spune că unul dintre secretele longevității sale îl reprezintă sardinele, un aliment pe care îl consumă încă de la șase ani. „Am cerut la un restaurant sardine, când aveam 6 ani și de atunci le-am spus părinților mei că vreau să mănânc doar sardine.” a explicat el.
Sardinele sunt cunoscute ca fiind o sursă excelentă de acizi grași omega-3, benefici pentru inimă și creier.
Cleveland Clinic le recomandă pentru că sunt capturate din mediul natural și sunt accesibile ca preț.
Dacă nu îți plac sardinele în oraș, poți urma exemplul doctorului William preparându-ți singur mâncarea acasă. El gătește zilnic, ceea ce îl ajută să controleze porțiile, să evite alimentele procesate și să economisească bani.
Activitatea fizică: cheia unei vieți active și sănătoase
Dr William, 101 ani. Foto:
Doctorul William a fost mereu activ, iar acest lucru l-a ajutat să își mențină sănătatea chiar și la vârsta de 101 ani. Timp de peste 20 de ani, el a făcut înot de patru-cinci ori pe săptămână. Pe măsură ce a îmbătrânit, a înlocuit înotul cu mersul pe jos, iar astăzi folosește și gantere pentru antrenamentul de forță. William insistă pe ideea de a evita inactivitatea și de a nu permite corpului „să devină imobil.”
Aceste exerciții simple, dar constante, nu doar că îi mențin mușchii activi, dar îi și întăresc inima și sistemul respirator, oferindu-i energie pentru activitățile zilnice.
Îmbrățișează schimbarea
Un alt aspect pe care William îl consideră esențial pentru o viață lungă este adaptabilitatea. În cariera sa în medicină, el a trecut prin mai multe roluri, de la medic de familie, la medic de sănătate publică, până la psihoterapeut.
„Schimbarea în carieră este benefică pentru oricine,” spune el, subliniind importanța de a rămâne flexibil și deschis la noi experiențe și provocări.
Sfaturi pentru o viață mai lungă și mai sănătoasă
Dacă vrei să îți crești șansele de a trăi o viață lungă și activă, poți urma câteva din recomandările doctorului William:
1. Consumă alimente bogate în nutrienți, cum sunt sardinele sau alte surse de omega-3.
2. Gătește acasă pentru a controla calitatea și cantitatea alimentelor pe care le consumi.
3. Fii activ fizic și nu lăsa sedentarismul să preia controlul.
4. Acceptă schimbarea și rămâi deschis la noi provocări în viață și carieră.
Prin adoptarea acestor obiceiuri, vei avea șansa de a-ți îmbunătăți calitatea vieții și de a te bucura de mai multe momente pline de sănătate și vitalitate.
Sursa: Bestlife