Ce este sensibilitatea la insulină şi ce rol are în apariţia diabetului
Scăderea sensibilității corpului la insulină este legată de prediabet și de diabetul de tip 2, cu diverse complicaţii.
Menținerea sensibilității corpului la insulină este importantă, mai ales în cazul persoanelor cu factori de risc genetic, care au rude cu diabet de tip 2, pentru că, în caz contrar, se poate dezvolta o toleranță crescută la acțiunea acestui hormon, care în mod normal reglează nivelul de zahăr din sânge. Ca urmare a creșterii toleranței la insulină, eficiența hormonului scade.
Corpul are nevoie de o producție mai mare de insulină pentru a păstra echilibrul și, dacă situația continuă pentru mult timp, în urma acestui dezechilibru, se instalează diabetul de tip 2. Corpului deja insensibil nu-i mai ajunge hormonul produs de pancreas pentru a metaboliza zahărul, de aceea apare nevoia de dietă și tratament pentru a controla glicemia și a preveni afectările pe care le poate produce organismului. Practic, rezolvarea rezistenței la insulină amână sau chiar previne apariția diabetului de tip 2.
Vezi şi: Care sunt diferenţele dintre diabetul de tip 1 şi cel de tip 2
Cum se manifestă
Cauzele rezistenței la insulină nu sunt foarte clare, iar simptomele sunt și ele greu de sensizat, deoarece rezistența progresează lent. Majoritatea persoanelor afectate descoperă rezistența la insulină când fac analize de sânge. Valori crescute ale trigliceridelor, colesterolului HDL, ale tensiunii arteriale și ale insulinei à jeun (pe nemâncate) sunt semnale ale rezistenței la insulină. Totuși, unele persoane pot observa că le-au apărut pe piele pete mai închise la culoare, în special în zona axilelor și pe gât (numite acanthosis nigricans). Câteva studii au arătat că unele persoane pot prezenta deja din stadiul prediabetic modificări la nivel ocular, din categoria celor care conduc la retinopatie.
Predispoziția genetică, obezitatea abdominală și sedentarismul sunt, de asemenea, puse în legătură cu rezistența la insulină. Fiecare dintre noi are o sensibilitate diferită la insulină, iar nivelul acesteia variază în funcție de stilul de viață și de alimentație. O schimbare a stilului de viață poate ameliora sensibilitatea la insulină, prevenind astfel rezistența și diabetul de tip 2.
Vezi şi: Ce trebuie să ştii despre terapia cu insulină
Ce rol are alimentaţia
Alimentația are un impact major asupra inflamației din corp. Lipsa vitaminelor antioxidante și încărcarea corpului cu grăsimi duc la un nivel mare de stres oxidativ, care generează inflamație, care poate fi o cauză a rezistenței la insulină. Mai mult, s-a observat că atunci când este dezechilibrată microbiota intestinală nivelul de inflamație din corp crește, iar microbiota este în mod direct influențată de alimentele pe care le alegi. Din aceste motive, o metodă bună de a preveni rezistența la insulină este o alimentația sănătoasă, cu cât mai multe alimente verzi, neprocesate, bogată în antioxidanți și diversiticată, astfel încât să ofere nutrimentele necesare organismului și să promoveze diversitatea bacteriilor din microbiomul intestinal, cu scopul de a reduce inflamația. Renunțarea la fumat și alcool sunt, de asemenea, măsuri care reduc stresul oxidativ din organism.
Mişcarea este importantă zilnic
Sensibilitatea la insulină se îmbunătățește și prin renunțarea la sedentarism. Conform unui studiu, anumite tipuri de exerciții sunt mai eficiente decât altele pentru reglarea sensibilității la insulină, cele mai utile fiind o combinație între exerciții de tip cardio și cele de forță. Explicația este că antrenamentul de forță ajută la folosirea acesteia pentru energie de către mușchi. Și exercițiile fizice ușoare au efect, la fel și plimbările zilnice și alergare de minimum 30 de minute.
Dormi suficient
Lipsa somnului duce la un nivel crescut de cortizol, hormon de stres. Chiar dacă acest lucru nu este o problemă pe termen scurt, devine grav dacă lipsa odihnei persistă pentru mai mult timp. În acestă situație se ajunge la prezența unui nivel cronic de cortizol, ceea ce va determina rezistența la insulină.
Scapă de grăsimea de pe burtă
Sensibilitatea la insulină este întreținută şi de păstrarea unei greutăți optime. Dacă ai surplus de kilograme se recomandă pierderea în greutate, mai ales dacă aceasta este localizate în zona abdominală. Grăsimea din zona abdominală poate fi redusă prin diete fără dulciuri, fără prea multe făinoase, porții mai mici de mâncare, multe fructe și legume, cereale integrale și carne slabă.