Ce este curba glicemică şi ce să facem să nu crească brusc. Dr. Adrian Copcea explică

Există unele lucruri neînţelese sau explicate greşit despre curba glicemică, iar medicul Adrian Copcea, medic primar diabet, nutriţie, boli metabolice explică mai multe despre acest subiect.

"Curba glicemică e felul cum evoluează glicemia (glucoza din sânge), de-a lungul zilei (inclusiv noaptea când dormim). O parte de interes a acestei curbe e evoluţia după mese, perioadă numită „postprandială” (prandial = legat de mese, prandial e înrudit cu „prânz”, postprandial = după prânz, ca etimologie). Ce traseu are această curbă e dependent de compoziţia mesei şi de jocul hormonilor digestivi, în principal al jocului insulină/glucagon.

CURBA GLICEMICĂ NORMALĂ

Curba glicemică normală seamănă cu o linie vălurită, ondulată. Mesele, activitatea fizică, uneori emoţiile, starea de oboseală influenţează această linie între nişte valori considerate normale (mai jos). În particular există creşteri previzibile, care nu trebuie să fie foarte mari, după mese – de fapt e perioada când alimentele intră în tubul digestiv şi se extrage din ele glucoza (aşa cum se extrag şi alţi nutrienţi), care e transportată de sânge în toate organele şi care, în general, are un maxim la 1.5-2 ore după mese, tot din jocul insulină/glucagon, cel care dirijează direcţiile glucozei in corp. Apoi glicemia revine la linia normală.

OSCILAŢIILE NORMALE

Valorile în mişcare ale glicemiei sunt absolut normale, chiar la intervale de minute. La persoana sănătoasă ele au loc între anumite limite.

• Dimineaţa între 70-100 mg/dl

• După mese: până la 140 mg/dl

Când aceste limite sunt depăşite avem o formă de alterare a metabolismuliu glucidic, ceea ce uneori mai e numit „prediabet” (am explicat în alte părţi că termenul nu e unul de precizie şi nu îl folosim decât ca atenţionare, de fapt e zona gri de hiperglicemie intermediară – cea între normal şi diabet – care nu e o boală ci doar un fenomen premergător bolii, diabetul, fenomen reversibil în multe cazuri.

Zonele de „prediabet” sunt

• Dimineaţa glicemii între 100 şi 125 mg/dl

• După mese glicemii ce depăşesc 140 dar nu 200 mg/dl

Ce e peste 125 mg/dl dimineaţa sau peste 200 mg/dl după mese sau la un test de toleranţă este diabet zaharat, la fel o glicemie globală ce se reflectă într-o hemoglobină glicată HbA1c de 6.5% sau mai mult.

CE FACEM SĂ NU AVEM OSCILAŢII PREA MARI, SĂ AVEM CURBE NORMALE?

Răspunsul o să fie surprinzător: oscilaţiile şi forma curbelor nu sunt foarte importante decât în măsura în care semnalează o boală (diabetul) sau o situaţie de „prediabet”. In cazul bolii, diabetului, facem ce e de făcut pentru diabet...iar în cazul „prediabetului” sau chiar ca prevenţie generală facem ce putem pentru a diminua riscul sau a întârzia apariţia diabetului...Aici e o poveste lungă, în principal ea implică o viaţă mai activă, alimentaţie mai sănătoasă, gestionarea stresului, o greutate mai bună (în sensul de mai mică, dacă e mare – mai precis mai puţină grăsime, ea e cea ce dă rezistenţa la insulină, fenomenul major ce precede diabetul sau ce face parte din mecanismele mari ale lui, atunci când el s-a instalat).

MITURI DESPRE CURBA GLICEMICĂ

•Cu alimentele foarte agresive cu pancreasul, care fac producţie brutală de insulină, facem o curbă cu salturi mari, ea ne predispune la diabet / la hipoglicemii care apoi ne fac să mâncăm mai mult. Parţial fals / parţial adevărat. Parţial fals e că de fapt nu facem niciodată hipoglicemie dacă nu avem boli care pot da hipoglicemie, hipoglicemia nu apare în afara unor boli în general grave, nu apare de la mâncare. Diferite bioritmuri ale foamei, saţietăţii: da, apar, dar hipoglicemie nu. Cum nici hiperglicemie la cine nu are o problemă a pancreasului endocrin (prediabetul sau diabetul). Tot fals e că zahărul poate duce la diabet. Greu, greu de tot s-au obţinut anumite indicii că totuşi ar putea contribui, mai ales consumul mare sub formă de sucuri, dar fenomenul că zahărul provoacă insulina până la epuizare e un mit. De fapt mult mai importantă pe această direcţie e depunerea de grăsime, mai ales cea viscerală (de pe organe/din jurul lor), grăsimea dă rezistenţa la insulină care dă un hiperinsulinism compensator ce precede diabetul. Deci, simplificat, nu zahărul direct duce la diabet, ba chiar nu duce, ci ORICE duce la îngrăşare. Da, e deja ştiut că nu e bun excesul de zahăr, dar nu aceasta e bucla directă.

• Curba glicemică trebuie să fie plată. NU. Nicidecum. Una din glumele mele de cabinet e că linia plată la ECG înseamnă că suntem morţi, e valabil şi la glicemie. Nu suntem nici roboţi şi nici nu trebuie să avem glicemia fixă, nici nu e normal...Glicemia e ca mulţi alţi parametri de-ai noştri, ca starea de oboseală, ca starea de spirit...e mereu în mişcare.

Cam acestea ar fi noţiunile mari referitoare la curbă glicemică, oscilaţii...

Pe scurt:

• Dacă se suspectează anomalii, atunci se explorează cu mijloacele explorării: glicemie, hemoglobină glicată HbA1c, eventual test de toleranţă la glucoză (TTGO). Nu insulinemie, nu HOMA, nu peptid C, nu după ureche, nu după Internet. Şi nu cu senzori de glucoză. Toate au locul lor. Medicul de familie bine pregătit şi medicul diabetolog pot dirija testele diagnostice, repet pentru fixarea noţiunii: HOMA nu face parte din ele, nici insulinemia.

• Curba glicemică e formată din oscilaţii normale între nişte limite, care sunt cam 70-100 mg/dl înainte de mese şi până la 140 mg/dl cel mult după mese.

• Ce iese din acest grafic nu trebuie să conducă la o avalanşă de investigaţii care mai de care mai năstruşnice ci la un consult simplu la un medic diabetolog, care are rolul de a stabili foarte clar diagnosticul şi ce e de făcut. Şi sunt doar 3 diagnostice: normalul, prediabetul şi diabetul. Ele trebuie corect puse şi ce e de făcut e în acord cu ele.

Răspunsul la „ce ne facem să nu ne crească curba glicemică” e simplu: nimic, nu ne batem capul cu curba glicemică. Dacă suspectăm o formă de anomalie a metabolismului glucozei, mai exact prediabetul sau diabetul, mergem la medicul specialist diabetolog şi ne lămurim ce e de făcut”.

Sursa: Facebook