Aşa arată tumorile maligne ale unghiilor! Semne la care să fii atent
Este bine să fim atenţi la orice modificări care apar la nivelul unghiilor. Unele modificări sunt semne ale unor tumori localizate la unghii şi este bine să mergem la dermatolog pentru un control de specialitate.
Atât tumorile benigne, cât şi cele maligne pot produce modificări de culoare şi/sau textură a pielii, informează msdmanuals.com.
Tumorile unghiale sunt clasificate în: tumori benigne (fibrom, onicomatricom, chist mixoid digital, granulom piogenic, tumoră glomică, exostoză subunghială, onicopapilom, nev unghial), maligne (boala Bowen, carcinom scuamocelular, melanomul) şi metastaze.
Boala Bowen. Credit foto: onlinelibrary.wiley.com
În cazul în care medicul suspectează un cancer la nivelul unghiilor, recomandă o biopsie. Dacă se confirmă existenţa unei tumori maligne, se recomandă tratamentul cât mai repede posibil.
Carcinom scuamocelular. Foto: casereports.bmj.com.
Poate fi o dungă închisă pe unghie semn de cancer?
O dungă închisă la culoare pe unghie poate fi semn al melanomului malign.
„Melanomul de la nivelul unghiei este un subtip de melanom lentiginos acral şi poate afecta atât zona subunghială, cât şi pe cea periunghială - din jurul unghiei. Primul semnal de alarmă, care nu trebuie trecut cu vederea: apariţia unei dungi verticale - în termeni medicali, melanonichie, închisă la culoare, care se dezvoltă de-a lungul unghiei. De obicei, aceasta este extinsă mai degrabă la baza unghiei decât la vârf. Linia aceasta apare subit, în lipsa unei lovituri. De multe ori, este asimetrică, colorată eterogen, în diverse nuanţe, care variază de la maro, până la albastru şi negru. Problema poate să apară în special pe degetul mare de la mână sau de la picior, însă toate unghiile sunt predispuse să dezvolte celule cancerigene. Cu cât afecţiunea progresează, este posibil să apară mai multe astfel de dungi longitudinale, adesea cu culori diferite‟, explică dr. Lucian Russu, medic specialist dermato-venerologie citat de adevarul.ro.
Melanom malign. Foto: Shutterstock
Un semn care nu trebuie ignorat este modificarea rapidă a formei şi dimensiunii petei subunghiale. În acest caz, unghia poate trece prin diverse modificări: îşi schimbă culoarea, devine uscată şi casantă şi se poate desprinde de pe patul unghial.
Este un semn grav şi prelungirea coloraţiei maro de pe unghie la nivelul cuticulei (semnul Hutchinson), care arată extinderea melanocitelor, celule producătoare de pigment, care cresc necontrolat şi invadează în mod agresiv ţesuturile din jur. De regulă, aceste semne şi leziuni care apar la nivelul unghiei nu dor, dar trebuie să ne trimită de urgenţă la medicul dermatolog.