Când încetezi să faci sex, asta se întâmplă cu prostata ta
Sexul este ceva la care apelăm din mai multe motive. Ne place să ne simțim aproape de partenerii noștri. Ne bucurăm de ameliorarea stresului care vine cu un orgasm bun. Și ne bucurăm cu siguranță cât de bine se poate simți totul (cu condiția ca persoana cu care ești să facă și să spună toate lucrurile corecte, desigur). Sexul poate fi și despre îmbunătățirea stimei de sine. În plus, sexul a fost asociat cu scăderea nivelului tensiunii arteriale, creșterea sănătății mintale, un sistem imunitar mai bun, ameliorarea durerii și chiar un somn mai bun.
Dar ce se întâmplă când nu mai faci sex? După cum se dovedește, bărbații în special au un lucru de care să se îngrijoreze: prostata lor. Potrivit unui studiu din 2016 care a implicat 31.925 de bărbați, publicat în European Urology, participanții care au raportat că au ejaculat mai mult de 20 de ori pe lună au avut un risc cu 20% mai mic de cancer de prostată în comparație cu bărbații care au ejaculat între 4 și 7 ori pe lună. Totuși, cum vă reduce ejacularea riscul de cancer de prostată?
Ce legatura exista între ejaculare și riscul de cancer de prostată?
Prostata este o parte a sistemului reproducător al bărbatului. Îndeplinește sarcina extrem de importantă de a produce lichidul care menține sperma sănătoasă și, de asemenea, transportă spermatozoizii acolo unde trebuie să meargă. Când un bărbat ejaculează în timpul sexului, spermatozoizii călătoresc prin uretră pentru a ieși din corp.
Din păcate, agenții cancerigeni se pot acumula în mod natural în prostată și acest lucru crește riscul de a dezvolta cancer, ipoteză medicală care paortă numele „ipoteza stagnării prostatei.”
„Când bărbații ejaculează, glanda prostatică eliberează lichid care poate elimina toxinele acumulate”, a spus șeful secției de urologie la Spitalul Central Connecticut, dr. Ryan P. Dorin. „Este posibil ca acest lucru, repetata în mod regulat să ajute și să țină la distanță și substanțele care cauzează cancer”.
Un alt studiu în European Urology, publicat în 2018, a găsit o legătură între frecvența ejaculării și tumorile prostatei. În plus, sexul și ejacularea promovează fluxul de sânge către sistemul reproducător al bărbatului, inclusiv spre prostată.
Lipsa ejaculării afectează prostata prin acumularea de toxine. Foto: Shutterstock
O prostată sănătoasă poate însemna și un risc mai mic de cancer.
Dar, acest lucru înseamnă că toți bărbații ar trebui să fie îngrijorați de sănătatea lor atunci când nu fac sex?
Potrivit dr. Ryan P. Dorin, nu conteaza metoda de folosit pentru ejaculare, atâta timp cât există eliberare a glandei. Masturbarea poate fi un bun înlocuitor dacă ești îngrijorat de sănătatea prostatei.
Pentru a asigura sănătatea prostate este importantă viața sexuală dar și consumul mai puțin de grăsimi trans și grăsimi saturate, consumul de mai multe fructe și legume, evitarea cărnii gătite în ulei și la grătar, exercițiile fizice regulate, menținerea unei greutăți sănătoase, limitarea consumului de alcool și renunțarea la fumat sunt toate modalități prin care vă puteți reduce riscul de a dezvolta cancer de prostată.
Sursa: Health Digest