Ce spune despre tine poziţia în care dormi
Despre poziţia în care dormi se spune că este cel mai onest limbaj al corpului. Nu numai că îţi poate indica anumite probleme de sănătate, dar, la fel ca muzica pe care o asculţi sau felul în care te îmbraci, poziţia somnului dezvăluie trăsături ale personalităţii tale.
În comparaţie cu preferinţele muzicale sau vestimentare, care sunt alegeri conştiente, preferinţa pentru o anumită poziţie de somn ţine de inconştient. De aceea se spune că arată adevărata ta personalitate.
Conform studiilor unor cercetători britanici, persoanele care dorm pe partea stângă a patului tind să fie mai creative în timp ce persoanele care dorm pe burtă tind să aibă vise mai erotice. Pe de altă parte, dormitul pe burtă este considerat cel mai nesănătos deoarece afectează coloana şi gâtul. Dintre cele şase cele mai comune poziţii de somn, cea mai sănătoasă este cea pe spate. Deşi, peste noapte, mulţi oameni îşi schimbă felul în care dorm, fiecare persoană are o poziţie preferată, dominantă, iar aceasta este determinată de caracterul individual.
Poziţia fetală
I se mai spune şi poziţia fetusului, căci imită felul în care fătul se ghemuieşte în pântecul mamei. Astfel, oamenii adorm aşezaţi pe o parte, cu genunchii ridicaţi şi spatele arcuit. Este cea mai comună poziţie de somn: aproximativ 41% dintre oameni dorm în acest fel. De asemenea, de două ori mai multe femei decât bărbaţi dorm în acest fel.
Psihologii sunt de părere că, la nivelul subconştientului, poziţia fetală dă un sentiment de siguranţă. Cei care dorm în acest mod sunt descrişi drept oameni care par închişi, duri, la exterior, dar, de fapt, sunt sensibili şi empatici. La prima vedere, pot părea chiar timizi şi retraşi, dar când se simt în largul lor devin calzi şi prietenoşi.
Pe spate
Unii o mai numesc şi poziţia „soldatului“, căci dormi pe spate cu picioarele drepte şi braţele întinse pe lângă corp, ca un soldat în poziţie de drepţi. Oamenii care dorm astfel tind să aibă o personalitate mai introvertită. De obicei sunt tăcuţi, rezervaţi, dar au aşteptări mari atât de la ei înşişi, cât şi de la cei din jurul lor. Conform studiilor, doar 8% dintre oameni preferă să doarmă astfel, iar majoritatea sunt persoane tinere, cu vârsta între 25 şi 34 de ani. Deşi a fost declarată cea mai odihnitoare poziţie de somn, nu este recomandată celor ce sunt supraponderali sau suferă de obezitate deoarece accentuează apneea de somn şi sforăitul.
Poziţia buştean
Numele de „buştean“ i-a fost inspirat de felul în care dorm această categorie de oameni: într-o parte, cu mâinile întinse pe lângă corp. Este cea mai populară poziţie de somn după cea a fetusului. Potrivit prof. dr. Chris Idzikowski, expert în probleme de somn, oamenii care adorm „buştean“ sunt, în general, persoane prietenoase, sociabile, foarte deschise, care tind să aibă încredere în oricine. Deşi optimismul este de bun augur, aceşti oameni au şi de suferit, fiind cam prea credule.
Buştean, cu braţele în faţă
Poziţia aceasta presupune dormitul pe o parte, dar cu braţele întinse în faţă. Este ca şi când ai încerca să ajungi la ceva sau cineva. Personalitatea oamenilor care dorm astfel este asemănătoare cu cea precedentă: sociabili şi prietenoşi, dar nu la fel de creduli ca cei ce dorm în poziţia buştean. O altă trasătură de caracter pentru această categoria este faptul că ei decizii mai greu, dar atunci când o faci sunt definitive.
Pe burtă
Studiul prof. dr. Chris Idzikowski a arătat că 7% din oameni preferă să doarmă pe burtă. Poziţia descrie o personalitate comunicativă, directă, extrovertită, dar şi sensibilă. De obicei, oamenii care dorm astfel nu prea acceptă criticile, iaufoarte repede decizii şi evită situaţiile extreme.
Poziţia steaua de mare
Cea mai rară poziţie de somn este cea în care dormi pe spate, cu braţele în sus. Doar 5% dintre oameni dorm astfel, iar despre ei se spune că sunt introvertiţi, dar plini de compasiune. Sunt buni ascultători, prieteni de nădejde şi sar mereu în ajutor fără a pretinde vreo recompensă.