Gravidele trebuie să mănânce cât doi? Mituri frecvente despre sarcină

9 noiembrie 2022   Sarcină

Pentru a naște un copil sănătos, viitoarele mămici este bine să se documenteze cu privire la regulile pe care trebuie să le urmeze în perioada sarcinii. Printre multitudinea de informații se pot afla și unele mituri, cum sunt cele legate de alimentaţie.

În cele 9 luni de sarcină, gravidele trebuie să aibă grijă la unele obiceiuri. Când vine vorba de alimentație, nutriționistul-dietetician Bianca Iordan recomandă evitarea alimentelor care pot afecta sarcina, precum: carnea crudă sau gătită în sânge, brânzeturile moi, cum sunt cele franțuzești, laptele nepasteurizat, ouăle nepreparate termic, dar și mâncărurile care conțin ouă crude (maioneza, desertul tiramisu sau lichiorul de ouă). De asemenea, în perioada sarcinii este bine să eviți și peștele crud, ficatul, băuturile alcoolice și conservele.

Mitul nr. 1: „Am voie un pahar de alcool‟

Credința conform căreia consumul ocazional de alcool în timpul sarcinii ar fi permis este falsă. Femeile însărcinate nu trebuie să bea alcool, indiferent de cantitate. Chiar și consumul moderat poate afecta atât starea ta de sănătate, cât și pe cea a copilului. Printre problemele cauzate de consumul de alcool se numără dificultățile de coordonare, de atenție și de învățare.

Mitul nr. 2: „Trebuie să mănânc cât doi‟ 

În sarcină nu trebuie să mănânci o cantitate dublă de mâncare. Nutriționistul Bianca Iordan demontează acest mit: „Cel mai întâlnit mit este că atunci când ești însărcinată trebuie să mănânci pentru doi. Complet fals! Am putea, însă, să transformăm această zicală în «mănânc de două ori mai sănătos». Cantitativ, nu va trebui să faci schimbări foarte mari, mai ales în primul trimestru de sarcină. Necesarul de calorii se va modifica începând cu cel de-al doilea trimestru, însă acesta va crește cu maximum 500 calorii pe zi în ultima perioadă a sarcinii‟, recomandă specialistul.

Mitul nr. 3: „Cafeaua este interzisă‟ 

Un alt mit este acela că în perioada sarcinii ar fi interzisă cafeaua. Potrivit nutriționistului, nu trebuie să o eviți: „Această băutură nu se află pe «lista neagră» a alimentelor din timpul sarcinii, dar este important să te limitezi la o singură cafea pe zi, pe care este recomandat să nu o consumi îndulcită cu zahăr‟, informează Bianca Iordan.

Mitul nr. 4: „Sportul dăunează‟ 

Poate ai auzit că în perioada sarcinii nu ai voie să faci mișcare, însă contrar miturilor, sportul este chiar recomandat. Prin sport putem înțelege orice formă de mișcare, de la mers cu bicicleta până la exerciții în sala de sport. Este important totuși să nu faci exerciții care îți solicită mușchii abdomenului sau exerciții cu greutăți mari. Altfel, sportul te ajută să îți menții o greutate optimă pe toată durata sarcinii și aduce o serie de alte beneficii pentru organismul tău.  

SFATUL SPECIALISTULUI

Bianca Iordan, nutriționist-dietetician, Timiș  

Alimentația unei gravide trebuie să fie bogată în surse de proteine de calitate, cum ar fi carnea, ouăle sau lactate și să aibă un conținut bogat de fier. Surse bune de fier sunt: spanacul, sfecla roșie, carnea, ovăzul sau leguminoasele precum lintea, fasolea și mazărea. Este recomandat să incuzi în dieta ta și alimente cu un conținut crescut de acid folic. Aceasta se găsește în general în legumele verzi, ca de exemplu: broccoli, sparanghel sau spanac, dar și în citrice, cereale sau leguminoase. Nu uita nici de fibrele alimentare, care ajută la un tranzit intestinal bun și previn constipația. Acestea sunt întalnite în special în cereale, semințe, fructe sau legume.

Mai multe