Vitamina B12 poate stimula memoria

1 2 jpg jpeg

Experimentul cercetătorilor australienii de la Universitatea Naţională din Australia a demonstrat că adulţii cu vârste cuprinse între 60 şi 74 de ani, care au luat vitamina B12 şi acid folic pe durata a doi ani au avut rezultate mai bune la testele de memorie.

Spre deosebire de persoanele în vârstă care nu au luat vitamine, vârstnicii care au participat la studiu au cunoscut o îmbunătăţire a memoriei. Beneficiile aduse memoriei sunt modeste, dar evidente.

În cadrul experimentului au fost implicaţi 700 de bărbaţi şi femei de vârsta a treia, cărora le-au fost administrate în fiecare zi, timp de doi ani, doze de câte 400 de micrograme de acid folic şi 100 de micrograme de vitamina B12. Voluntarii nici nu ştiau ce medicamente luau.

La studiu au participat persoane care prezentau semne de depresie, dar care nu fuseseră diagnosticate cu această afecţiune.

După douăsprezece luni, la testele de memorie nu au fost semnalate rezultate deosebite din partea participanţilor.

După doi ani însă, din testele efectuate a reieşit că memoria vârstnicilor era în mod evident mai bună, iar răspunsurile pe care le dădeau erau mai rapide şi le funcţiona mai bine şi atenţia distributivă.