VIDEO: Ce pot ascunde oboseala şi alte simptome banale?

Multe afecţiuni grave au simptome considerate banale. De aceea, bolnavul nu acordă importanţa cuvenită manifestărilor sale şi nu ajunge la medic. În plus, chiar şi la spital, în multe situaţii, confuzia predomină şi în rândul medicilor, care pot pune un diagnostic greşit. Medicul de familie Ruxandra Constantina ne ajută să elucidăm o parte dintre cele mai frecvente simptome pe care le acuză majoritatea oamenilor. Când este cazul să ne îngrijorăm şi care sunt analizele care ne-ar putea salva viaţa, în funcţie de vârstă. Pacienţii acuză o gamă largă de simptome. Omul ştie cel mai bine când e ceva în neregulă. Orice simptom persistent trebuie să-l trimită la doctor. Mai există un tip de pacient care ignoră orice simptom. În ultima vreme avem o stare de astenie, oboseală. Dacă această oboseală apare la diverse activităţi, cum ar fi urcatul scărilor poate anunţa o boală de inimă. În ultimul timp ne confruntăm cu manifestări atipice. O simplă durere în maxilar poate fi debutul unui infarc. Febra, greaţa, vărsături... Au existat oameni chiar şi cu durere intensă în cot şi a fost vorba de un infarct, spune dr. Ruxandra Constantina. Multe boli pot fi combătute prin schimbarea stilului de viaţă Starea de oboseală, de astenie, poate apărea şi în cazul diabetului, anemiei, hipotiroidiei. Nu în ultimul rând oboseala însoţită de scădere în greutate şi pierderea apetitului poate însemna un cancer, avertizează medicul. Acea oboseală care apare prin suprasolicitare sau prin schimbare de anotimp este ceva. Dar noi ne păstrăm capacitatea de concentrare, pofta de mâncare. Aşa că vom ştii când e alt tip de oboseală. Mai trebuie să fim atenţi şi la depresii. Tot mai mulţi tineri, tot mai mulţi bărbaţi vin cu depresie. Orice boală, inclusiv depresia, luată din pripă, poate fi vindecată. Schimbarea stilului de viaţă este esenţială pentru că multe boli sunt cauzate de dietă nesănătoasă, alcool şi fumat în exces, de lipsa mişcării fizice şi lipsa somnului care duce la o uzură fizică şi psihică foarte gravă, continuă dr. Constantina. Atenţie la oboseală, poate însemna un ficat bolnav Starea de somnolenţă e legată de afecţiuni fizice sau psihice. Dacă am dormit noaptea şi ne trezim mai obosiţi e posibil să fie afectat ficatul.