Un nou ingredient util în lupta cu vergeturile

1 2 jpg jpeg

Mai exact, oamenii de ştiinţă de la Universitatea din Manchester (Marea Britanie) sunt de părere că unul dintre compuşii din ceaiul verde ajută la calmarea liniilor de culoare roşiatică, respectiv la combaterea acestora.

De asemenea, cercetătorii lucrează în prezent la dezvoltarea unei noi loţiuni care nu numai că poate ajuta la prevenirea urmelor neplăcute care apar la nivelul pielii (în special pe perioada celor nouă luni de sarcină, dar şi la persoanele care slăbesc sau se îngraşă mai mult într-un interval scurt de timp), ci şi la dispariţia acestora.

„Spre deosebire de alte creme special concepute pentru vergeturi, cea care conţine ingrediente din ceaiul verde are proprietatea de a pătrunde mai adânc în straturile profunde ale pielii şi de a acţiona la acest nivel. Având în vedere că tot mai multe femei aleg să de devină mame la vârste tot mai înainte, bine de ştiut este că pielea îşi pierde în timp din elasticitate, iar riscul de apariţie a acestor semne este tot mai ridicat. De ajutor în acest caz o să fie această loţiune pe bază de ceai verde“, a afirmat Ardeshir Bayat, unul dintre cercetătorii care au lucrat la dezvoltarea acestei loţiuni.

Şi alimentaţia are un rol important în prevenirea vergeturilor, susţin oamenii de ştiinţă britanici. Ei recomandă o dietă bogată în alimente care conţin zinc (peşte), vitaminele A şi C (se găsesc în morcovi, citrice şi lapte), şi proteine, cum sunt ouăle.

La fel de importantă este şi hidratarea (consumul a doi litri de apă pe zi), mai ales că ajută la menţinerea elasticităţii pielii şi la prevenirea apariţiei altor vergeturi.