Turmericul uşurează simptomele artritei reumatoide
Un studiu efectuat de Colegiul de Medicina din Alabama arată că turmericul are, într-adevăr, proprietăţi antireumatice, datorită substanţelor pe care le conţine.
Unul dintre ingredientele active ale turmericului este curcumina, care are rolul de a reduce inflamaţiile şi durerile articulare.
În plus, cercetătorii susţin că turmericul este un antiseptic natural şi un agent antibacterian, bun pentru dezinfectarea rănilor şi tratarea arsurilor.
Totodată, studiile arată că turmericul poate preveni şi încetini evoluţia bolii Azheimer prin îndepărtarea plăcilor de amiloid de la nivelul creierului.
Nu în ultimul rând, turmericul s-a dovedit a fi eficient în tratamentul cancerului ovarian. Experimentele realizate de cercetătorii de la universitatea americană Dakota de Sud au arătat că, dacă celulele tumorale sunt tratate înainte de chimioterapie cu curcumină, doza de medicamente se micşorează simţitor, la fel ca şi sedinţele de radiaţii.