Transpiri mult când faci mişcare?
Te deranjează că transpiri mult în timp ce faci mişcare şi nu mai ştii prin ce metodă ai putea să scapi de această neplăcere?
Până găsesc oamenii de ştiinţă remediul care ar putea diminua ori stopa transpiraţia te poţi bucura de efectul pozitiv pe care-l produce sudoarea în exces.
Din studiile cercetătorilor australieni a reieşit că cine transpiră mult atunci când face mişcare este mai ferit cu 20% de riscul de a suferi un accident vascular cerebral (AVC).
Persoanele care duc un stil de viaţă sedentar sunt mai predispuse să facă AVC, în comparaţie cu cele care fac mişcare constant.
Este vorba despre practicarea unor exerciţii intense, care să producă transpiraţia, în şedinţe de câte o jumătate de oră, de patru ori pe săptămână.
Toţi bărbaţii voluntari care au participat la studiile cercetătorilor australieni au făcut mişcare, dar doar la cei care au făcut exerciţii intense, cât să transpire, s-a observat această reducere modestă a riscului de AVC. Şi la femei s-a observat o anumită protecţie împotriva riscului de AVC.
Rezultatele studiului au fost publicate în jurnalul „Accident Vascul Cerebral“. La cercetări au fost implicate 27.000 de persopane cu vârsta peste 45 de ani. Toate au fost monitorizate timp de aproximativ cinci ani şi jumătate.
Coordonatorul studiului, Michelle McDonnell, a declarat că beneficiul asupra sănătăţii, care constă în reducerea riscului de AVC, influenţează alţi factori de risc.
„Exercţiile fizice reduc presiunea sanguină, greutatea şi ţin sub control diabetul. Dacă exerciţiul fizic ar fi un medicament, în mod sigur aţi fi luat câte o pastilă pe zi să trataţi patru sau cinci afecţiuni.