Tot mai mulţi oameni suferă de somnambulism

1 2 jpg jpeg

Studiile efectuate de cercetătorii de la Universitatea Stanford (SUA) au arătat că 30% din aproximativ 16.000 de persoane au sau au avut episoade de mers în somn în timpul nopţii.

Somnambulismul se manifestă prin acţiuni inconştiente în timpul somnului.

Cercetătorii coordonaţi de Maurice Ohayon au supus voluntarii unui sondaj, din care au descoperit că aproape o treime dintre aceştia s-au confruntat cu o formă de somnambulism în trecut, copilărie sau adolescenţă.

„Cercetările privind numărul de somnambuli sunt puţine“, a precizat Ohayon. Una dintre ele, care a fost efectuată şi publicată în urmă cu 30 de ani, a arătat existenţa unui procent de doar 2.5% de somnambuli.

Cei mai mulţi care se confruntă cu astfel de stare sunt sub influenţa medicamentelor, de regulă a antidepresivelor, a descoperit Ohayon în studiul său actual.

Rezultatele cercetării au fost publicate în jurnalul Neurologie.