Tot mai mulţi copii manifestă simptome ale sindromului ATCP

1 2 jpg jpeg

În cadrul acestei iniţiative, va fi deschis un canal de comunicare unde echipa de specialişti psihologi va răspunde tuturor părinţilor sau persoanelor interesate care au întrebări sau doresc să se informeze cu privire la acest fenomen. Părinţii interesaţi pot transmite întrebări sau pot afla mai multe pe paginile online: www.sindromatcp.ro şi Facebook.com/Stop ATCP.

Psihologii avertizează că tulburările comportamentale la copii sunt din ce în ce mai frecvente, iar manifestările lor atrag atenţia asupra unui nou fenomen al secolului - sindromul ATCP (Angered Temper with Choleric Progression), ale cărui simptome includ comportamente ce includ izolarea, timiditatea sau la polul opus – crize de agresiune, violenţă faţă de cei din jur, nervozitate excesivă.

Specialiştii avertizează că acesta este un efect psihologic al lipsei părintelui din viaţa copilului, nu doar prin separare, ci inclusiv prin neglijare, fenomen din ce în ce mai simţit în ziua de azi - în care tehnologia şi accesul la internet domină timpul copiilor şi al părinţilor – şi care începe să fie întâlnit şi în familiile întregi, nu doar la copiii ai căror părinţi sunt plecaţi din ţară.

Cele mai recente statistici vorbesc despre o Românie în care copiii sunt din ce în ce mai însinguraţi, fiind lipsiţi de timpul şi atenţia părinţilor sau chiar neglijaţi, inclusiv atunci când părinţii sunt prezenţi în viaţa lor.

„Pentru societatea în care trăim, timpul a devenit o resursă critică, care afectează echilibrul dintre viaţa de familie şi cea profesională. Primele victime ale acestei situaţii pot fi, uneori, copiii. Ocupaţi sau prea grăbiţi, părinţii nu realizează că deşi cred că le oferă copiilor lor o viaţă extraordinară, uneori acestora le lipseşte ceva sau au o problemă”, declară Gabriela Coman, preşedintele Autorităţii Naţionale pentru Protecţia Drepturilor Copilului şi Adopţie.

Psihologii atenţionează: copiii care nu petrec suficient timp cu părinţii şi care sunt astfel neglijaţi pot prezenta tulburări de comportament cu manifestări specifice sindromului ATCP, tot mai des întâlnite în rândul celor mici.

Prezenţa a 3-4 simptome dintre cele indicate de specialişti este suficientă pentru ca un astfel de copil să poată fi considerat ca având comportament dezadaptativ.

„Primesc tot mai multe mesaje de la părinţi îngrijoraţi de copiii lor, care sunt trişti, timizi, apatici, nu au prieteni, nu răspund la ore, nu participă la jocuri şi sunt bolnăvicioşi”, adaugă psihoterapeut Cristina Trepcea. Simptomele pot apărea la copiii cu vârste cuprinse între 1 şi 12 ani se pot recunoaşte prin:

- agresivitate;

- nervozitate excesivă;

- timiditate;

- minciună;

- violenţa verbală sau şi fizică de tip „bullying“;

- tendinţa de însingurare a copilului;

- tendinţa de a se refugia în consum tehnologic;

- faptul că micuţul este necomunicativ sau are cerinţe excesive către părinţi.

Chiar şi în cazul copiilor care cresc alături de familia lor, un alt studiu îngrijorător arată că 1 din 10 copii din România stau de vorbă cu părinţii lor doar câteva minute într-o zi lucrătoare.

Studiul a mai scos în evidenţă faptul că familiile „coexistă“ sub acelaşi acoperiş, în loc să petreacă timp împreună, iar copiii au în camere propriul televizor, acces la internet şi telefon, astfel încât ei par să locuiască într-un imobil propriu.

În plus, părinţii s-au plâns că erau prea obosiţi după orele de muncă şi că nici măcar nu prea vorbeau cu copiii lor atunci când ajungeau acasă.