Ţigara de dimineaţă, mai periculoasă

1 2 jpg jpeg

Oamenii de ştiinţă americani de la „Penn State College of Medicine“ au studiat 7.610 fumători şi au observat că fumatul imediat după trezire creşte riscul, deja mare, de a face cancer.

În urma examinărilor făcute pe voluntarii fumători, dintre care 4.776 bolnavi de cancer pulmonar, s-a observat o tendinţă îngrijorătoare de creştere a riscului de a dezvolta tumori. Acest lucru este valabil dacă vorbim de ţigările fumate dimineaţa.

Cercetătorii recomandă să se respecte cel puţin o jumătate de oră sau mai mult de la trezire şi până la prima ţigară, pentru că este nevoie de cel puţin o jumătate de oră pentru ca pofta de nicotină să-şi piardă din intensitate.

Rezultatele cercetărilor arată că cei care obişnuiesc să fumeze când nici nu se trezesc de-a binelea sunt predispuşi cu 79% riscului de a face cancer.

Nu s-au găsit explicaţii concrete care să justifice această valoare, dar Robert West, expert în cadrul „Cancer Research UK“, spune că „fumatorii care îşi aprind ţigara imediat după ce s-au trezit tind să inhaleze fumul mult mai intens“.