Specialişti din Norvegia la Conferinţa Internaţională de Autism

1 2 jpg jpeg

În aceste condiţii, Asociaţia pentru Intervenţie Terapeutică în Autism organizează, în perioada 27 – 29 octombrie un eveniment dedicat autismului. Astfel, Conferinţa Internaţională Autism Bucureşti (IACB 2017), care va avea loc la Rin Grand Hotel Bucureşti, va reuni o mulţime de specialişti din ţară şi din străinătate, persoane cu o impresionantă experienţă în lupta cu autismul şi care vor discuta despre cele mai eficiente şi noi terapii, validate ştiinţific şi care au înregistrat rezultate bune atunci când vorbim de recuperare în autism.

La eveniment va fi prezent Petter Myhrer-Naess, consultant în intervenţie comportamentala timpurie şi care activează în Departamentul de Servicii psihologice si pedagogice din Bergen, Norvegia. Specialistul lucreaza de peste 22 de ani în domeniul autismului, făcând parte din membrii unui grup de lucru pentru consultanţa şi instruirea personalului activ din centre pentru persoane cu autism şi alte dizabilităţi de dezvoltare. De asemenea, Petter Myhrer-Naess acordă şi consultanţă privată în şcolile publice şi în grădiniţe care se confruntă cu situaţii legate de autism.

Tot din Norvegia, vine la IACB.ro să ne împărtăşească din experienţa sa şi Gabriela Vilhelmsen, psihopedagog şi consilier la Centrul Pedagogic Arstad, sub egida serviciului Psihologic şi Pedagogic din Bergen, Norvegia.

Specialista lucrează fie direct cu copilul cu nevoi speciale în grădiniţe, fie consiliază părinţii şi personalul. Interesul său central este comunicarea şi adaptarea copilului la viaţa de zi cu zi, relaţiile cu cei din jurul său şi nu în ultimul rând, jocul. Unul dintre principiile de la care nu se abate niciodată, Gabriela Vilhelmsen este acela că, indiferent de diagnostic, copilul este parte a grupului lui din grădiniţă sau din şcoală şi trebuie să urmeze, pe cât posibil, activităţile împreună cu ceilalţi copii în şcoală sau grădiniţă.

Specialiştii, psihologii, terapeuţii şi părinţii prezenţi la conferinţă vor avea acces la informaţii actuale despre autism si terapiile de recuperare accesibile, dar si la numeroase strategii de îmbunătăţire a vieţii de familie atunci când copilul are autism. Concret, IACB 2017 va aduce în discuţie tot ceea ce este legat de autism şi terapiile care de-a lungul timpului şi-au dovedit eficienţa cum ar fi terapiile comportamentale, logopedia, socializarea sau terapiile senzoriale.

Pentru cât mai multe informaţii legate de IACB 2017, eveniment organizat de Asociaţia pentru Intervenţie Terapeutică în Autism, puteţi accesa site-ul www.iacb.ro.