Soia poate reduce riscul de cancer pulmonar
Singură, soia nu are proprietăţi de reducere a riscului de a dezvolta acest tip de cancer. Dar produsele pe bază de soia, cum este brânza tofu spre exemplu, care conţin isoflavonoizi au capacitatea de a încetini dezvoltarea şi extinderea celulelor canceroase.
Oamenii de ştiinţă americani şi chinezi au studiat legătura dintre alimentaţie şi riscul de apariţie a cancerului pulmonar. Timp de peste un deceniu, cercetătorii au urmărit mai multe persoane şi au descoperit că cei care au consumat soia şi produse pe bază de soia au fost mai feriţi cu 23% de riscul de a suferi de cancer pulmonar.
Potrivit Societăţii Americane de Cancer, aproximativ 8 % dintre bărbaţi vor dezvolta cancer pulmonar, la un moment dat în viaţă, în timp ce 6% dintre femei vor fi expuse apariţiei acestui tip de cancer.
Matthew Schabath, cercetător la Centrul de Cancer Moffitt din Tampa (Florida) a spus că în mod sigur nu este meritul soiei de a încetini sau reduce celulele canceroase.
„Ar putea fi vorba de o combinaţie de mai multe substanţe nutritive conţinute în alimente“, a adăugat oamul de ştiinţă.
„Dacă vrei să reduci riscul de cancer pulmonar trebuie să renunţi la fumat“, a încheiat Matthew Schabath.