S-au descoperit noi gene care stau la baza inteligenţei

1 2 jpg jpeg

Anumite gene umane reprezintă cheia agerimii mentale a oamenilor. Cercetătorii au studiat o bază de date foarte mare, care cuprindea informaţii genetice şi rezultatele testelor de IQ de la peste 78.000 de subiecţi. Rezultatul a fost foarte interesant: s-au aflat gene necunoscute până acum dar şi anumite piste biologice care explică de unde porneşte inteligenţa, notează sciencedaily.com.

Studiul oamenilor de ştiinţă a fost publicat în revista „Nature Genetics” în care sunt specificate 52 de gene ale inteligenţei, menţionându-se că 40 dintre acestea au fost descoperite de curând. Majoritatea genelor respective se găsesc în ţesutul cerebral.

Se vorbeşte şi despre faptul că influenţa genetică asupra inteligenţei este strâns legată de influenţa genelor asupra realizării pe plan educaţional, dar are legătură şi cu volumul intracranian, circumferinţa capului în copilărie, tulburarea de autism şi înălţimea. De asemenea, s-au descoperit şi legături genetice opuse raportate la depresie, schizofrenie şi boala Alzheimer.

Potrivit specialiştilor, există o legătură genetică între inteligenţă şi alte caracteristici ale organismului uman. Aşadar, conform cercetătorilor, 7 gene care sunt legate de gradul de inteligenţă al unui individ sunt asociate şi cu schizofrenia, 9 gene au legătură şi cu indexul masei corporale, iar 4 gene sunt asociate cu obezitatea.

Asta s-ar traduce cam aşa: „o variantă a genei are un efect pozitiv asupra inteligenţei şi un efect negativ asupra schizofreniei, indexului de masă corporală şi obezităţii,“ explică primul autor al studiului, Suzanne Sniekers.