Românii sunt aşteptaţi pe 23-25 aprilie la e-bebe.live, târgul online pentru copii fericiţi şi părinţi liniştiţi
În weekendul 23-25 aprilie târgul de Paşte e-bebe.live îşi deschide virtual porţile, pentru viitoare mămici, bebeluşi şi copii preşcolari. Vizitatorii sunt aşteptaţi cu multe oferte în cele 3 zile de shopping şi o zi întreagă de conferinţe live educative, susţinute de specialişti recunoscuţi la nivel naţional.
Vizitatorii la târgul e-bebe.live au acces la toate activităţile interactive în mod gratuit. Au posibilitatea de a împărtăşi experienţe cu alţi părinţi, de a compara produse, de a-şi face liste de cumpărături şi de achiziţiona produse şi servicii la preţuri exclusive.
Branduri româneşti şi internaţionale consacrate sau în creştere aduc în faţa părinţilor produse şi articole pentru copii, cursuri sau produse şi articole pentru întreaga familie. Participanţii la târg vor putea face shopping direct din confortul şi siguranţa propriei locuinţe. La târgul online s-au alăturat numeroşi retaileri de produse premium care vor avea oferte promoţionele în toate cele 3 zile dedicate târgului. Philips Avent, Bayer cu produsele Elevit şi Bepanthen, La Maison du Savon de Marseille, Hot Mama, Pediakid, Eematico, David and Thea, Anne Bebe, Seed Cuisine, Studio foto Marius Niculae, Annes, Laica, Nor Pufos, Thalia, Baby Sharks Club, Top Nanny,The Crush Series, Elcokids, Dormeo sau The Funny Brand sunt doar câteva dintre brandurile care vor întâmpina vizitatorii la standurile virtuale.
Companii de top din segmentul serviciilor medicale se reunesc la e-bebe live, de la clinici medicale, maternităţi private sau bănci de celule stem. Dintre acestea amintim centrul medical Sanador, Stem Sure, Besmax Concierge Medical şi centrul medical Avanta şi-au confirmat prezenţa la târg.
Pasionaţii de vacanţe inedite vor putea să achiziţioneze online în cadrul târgului pachete promoţionale pentru familie la standul PikaSea, agenţie specializată în vacanţele pe veliere şi catamarane.
”Pregătim mai multe tombole pentru vizitatorii care se înscriu şi participă la eveniment. În ultima zi a târgului, în ultimul slot de conferinţă 18:30-19:00”, declară organizatorii.
Pe 25 aprilie vor avea loc conferinţele educative, iar specialişti recunoscuţi la nivel naţional vor intra live pentru a aborda diferite subiecte de interes pentru proaspetele mămici, de la puericultură, metode actuale de parenting, educaţie, nutriţie, naştere, alăptare şi sănătate mintală.
Dr. Emel Nuraltay - şef secţie Obstetrică Ginecologie în cadrul Sanador va aborda subiecte de interes privind naşterea, în timp ce Daniela Mahera, Moaşă Licenţiată la Spitalul Sanador va susţine un curs de alăptare pentru viitoarele mămici.
Daniela Stan, Asistent Şef în cadrul Spitalului Panait Sârbu (Maternitatea Giuleşti) şi vicepreşedinte al Asociaţiei Moaşelor va susţine un curs de puericultură gratuit, în urma căruia participanţii vor primi un certificat de participare acreditat.
În agenda evenimentului sunt confirmaţi specialişti şi din alte domenii conexe, precum Dr. Bogdan Ivănescu, co-fondator Doctor Mit şi Stem Sure, care va aborda importanţa recoltării celulelor stem, precum şi Oana Moraru, consilier educaţional şi fondator Helikon Educational Hub for Romania, care va vorbi despre educaţia timpurie dedicată copiilor între 0-7 ani.
Oana Motea, Health Specialist Unicef România va vorbi despre vaccinare.
În ceea ce priveşte alimentaţia mamei şi copilului, Dr. Ruxandra Pleşea, specialist în nutriţia personalizată, va vorbi despre nutriţia în timpul sarcinii - “Cum mâncăm şi de ce suplimente nevoie, noi şii bebe?”. Anca Bălăşoiu, Moaşă Principală Licenţiată la Maternitatea Bucur va aborda diversificarea la bebeluşi. De asemenea, Dr. Cornelia Preda, Medic primar şi Şef secţie Neonatologie Sanador va aborda subiecte de interes privind alimentaţia nou-născutului.
Nu în ultimul rând, în cele 3 zile de târg vizitatorii vor avea şansa de a se alătura şi unor cauze umanitare, alături de două organizaţii partenere, Unicef România şi Agenţia Naţională de Transplant.
e-Bebe.live este o platformă unică pentru profesioniştii din zona de retail pentru a facilita vânzări, pentru a câştiga vizibilitate şi pentru a intra în contact cu cumpărătorii interesaţi, printr-o experienţă de shopping integrată. Fiecare zi de târg, 23, 24 şi 25 aprilie, va aduce un trafic de 10.000 de participanţi din toată ţara, oferind cel mai mare potenţial de vânzări la un singur eveniment de la începutul pandemiei.
Evenimentul este organizat de Doctor MIT, cea mai completă platformă de sănătate din România acoperind zona de informare medicală prin emisiunea TV "Doctor MIT" în care Dr. Bogdan Ivănescu disecă şi demontează miturile medicale în care am fost învăţaţi să credem. Doctor MIT scoate adevărul la iveală despre miturile medicale şi pe YouTube, fiind canalul cu cel mai mare număr de vizualizări dintre toate canalele emisiunilor cu specific medical din România.