Românii au alergat pentru sănătate

1 2 jpg jpeg

Încă de la prima oră, iubitorii de mişcare în aer liber s-au îngrămădit să se înscrie la crosul organizat de revista „Click! Sănătate“, cu sprijinul Federaţiei Române de Atletism. S-au înscris pe liste, la categoriile de juniori, seniori şi veterani, şi au aşteptat startul de la ora 10.00. Printre participanţi s-au aflat şi Petre Despina (90 de ani) şi Neacşu Nicolae (84 de ani), doi împătimiţi ai competiţiilor de acest gen. Primul concurent, care a parcurs traseul de 3,8 kilometri (Piaţa Charles de Gaulle, Bulevardul Constantin Prezan spre Piaţa Victoriei, Bulevardul Aviatorilor şi înapoi spre Piaţa Charles de Gaulle), a ajuns la „finish“ în mai puţin de 20 de minute. La final, fiecare participant care a marcat distanţa de alergare a primit reviste „Click! Sănătate“, apă şi produse naturiste Himalaya. 36 de premii au fost câştigate ieri (12 biciclete DHS, 12 telefoane mobile LG şi 12 abonamente la sala „World Class Fitness“), la toate acestea adăugându-se premiile tombolei: 50 de vouchere la Decathlon în valoare de 60 de lei, 5 aparate de masaj şi 5 aparate multifuncţionale de gătit. După festivitate, cei prezenţi s-au bucurat de concertul susţinut de Raluk, Amna, Crush & Alexandra Ungureanu şi Alexunder Base feat. Lys. Revista „Click! Sănătate“ promite să mai organizeze încă un cros, la toamnă, plus multe sesiuni lunare de mişcare în aer liber.