Protejează inima copilului îngrăşându-te puţin în sarcină

1 2 jpg jpeg

Spre deosebire de copiii femeilor care au avut grijă să nu se îngraşe foarte mult în sarcină, aceşti copii, la vârsta de nouă ani, luaseră ei înşişi în greutate, aveau tensiunea arterială şi colesterolul la nivele ridicate.

Procesul complex prin care o femeie însărcinată ia în greutate reflectă nu numai cât de mult a crescut bebeluşul, dar şi cât de mult s-a îngrăşat mama, cât de mult lichid amniotic s-a format şi cu cât a crescut volumul de sânge din corpul acesteia. La finalul celor nouă luni de sarcină, dacă viitoarea mămică s-a hrănit sănătos, va avea numai cu 11-12 kilograme mai mult decât la începutul sarcinii. Acestea sunt datorate placentei, retenţiei de apă, lichidului amniotic, creşterii în volum a sânilor şi a uterului. Stratul de grăsime de sub piele cântăreşte puţin peste un kilogram şi jumătate.