Procedură implanto-proteză cu încărcare rapidă, în premieră, şi în România
Este vorba, printre altele, despre procedura implanto-proteză cu încărcare rapidă şi metoda faţetei dentare din disilicat de litiu, pe care prof. dr. Giorgio Carusi, dr. Romeo De Fenu şi dr. Fabio Fantozzi le vor aplica şi la pacienţii români.
Prima procedură are avantajul că se poate realiza printr-o singură intervenţie, de o oră, care se efectuează sub sedare conştientă.
După intervenţie, pacientul poate pleca acasă cu proteza dentară fixă şi poate mânca după doar o jumătate de oră.
Inovaţia acestei proceduri constă în faptul că se elimină necesitatea adiţiei de os.
Medicii italieni, care sunt specializaţi în chirurgie reconstructivă, implanto-proteză şi estetică dentară, folosesc pentru această intervenţie o substanţă numită amelogenină, care determină formarea de os acolo unde există o lipsă a acestuia.
„Chirurgia şi, mai ales, estetica dentară sunt în continuă evoluţie, scopul nostru fiind de a oferi atât maximum de funcţionalitate, cât şi crearea unei estetici deosebite. Medicii români sunt extrem de apreciaţi la nivel internaţional, de aceea, ne-am dorit foarte mult să colaborăm cu ei. Acest schimb de experienţe este, în final, în avantajul pacientului, care are acces la mai multe resurse pentru determinarea tratamentului optim“, spune prof. dr. Giorgio Carusi.
A doua procedură inovatoare care va fi aplicată şi în România de către specialiştii italieni, pentru început în cadrul clinicii Velvet Dental, constă în faţetele dentare din disilicat de litiu. Aceste faţete înlocuiesc albirea dinţilor pentru întreaga viaţă. Procedura durează doar o oră.