Plimbările pe jos reduc riscul de Alzheimer

1 2 jpg jpeg

Astfel, şi dacă alegi să cobori din autobuz cu o staţie mai devreme de casă poţi preveni această problemă de sănătate. Specialiştii au descoperit că o treime dintre cazurile de Alzheimer sunt cauzate de factori care ţin de stilul de viaţă, precum sedentarismul, obezitatea, fumatul, hipertensiunea, dar şi o educaţie precară.

Cercetătorii consideră că dintre toţi aceşti factori lipsa exerciţiilor fizice este cauza cea mai importantă care duce la apariţia maladiei Alzheimer. Potrivit acestora, exerciţiile fizice practicate cu regularitate asigură o bună oxigenare a creierului.

În prezent, nu există tratament împotriva afecţiunii, care are efecte negative nu doar asupra pacientului, ci şi a familiei acestuia.

Ca să prevină boala, medicii le recomandă adulţilor să practice exerciţii fizice. Dacă nu au posibilitatea de a merge la sport, le recomandă activităţi casnice, precum grădinăritul. Nici urcatul scărilor nu este de neglijat. Mulţi dintre adulţi fac însă mai puţin de 30 de minute de exerciţii fizice pe săptămână.

Studiul cercetătorilor britanici, care a fost publicat în revista Lancet Neurology, s-a bazat şi pe alte 30 de cercetări care au avut loc în ultimii ani, referitoare la legăturile dintre demenţă şi modul de viaţă.

Lipsa exerciţiilor fizice a contribuit la apariţia a 22% din totalul cazurilor analizate de oamenii de ştinţă. Acestea au depăşit de două ori oricare alt factor de risc. Statisticile arată că un adult din trei, din rândul persoanelor de peste 65 de ani, va dezvolta demenţă.