Peste jumătate din români sunt împotriva co-platei

1 2 jpg jpeg

Intenţia Ministerului Sănătăţii de a introduce sistemul de co-plată în sectorul spitalicesc începând cu luna martie nu este privită cu ochi buni de mulţi români. Chiar dacă este vorba de plata unei sume de maximum 10 lei.

Dacă peste jumătate din cei intervievaţi sunt cu totul împotriva acestei decizii, aproximativ 68% din repondenţi sunt de părere că introducerea co-platei nu va schimba calitatea serviciilor oferite.

Mai mult, 78% din persoanele care au participat la cercetare nu sunt de acord cu decizia Ministerului Sănătăţii de a reduce numărul de servicii medicale oferite gratuit prin intermediul asigurării obligatorii de sănătate.

Pentru studiul realizat de Exact Cercetare şi Consultanţă, în colaborare cu Link Resource şi comandat de Institutul Aspen Romania au fost intervievaţi 3.268 de persoane, cu vârste cuprinse între 20 şi 60 de ani.

Respondenţii, rezidenţi în mediul urban, au răspuns chestionarului pus la dispoziţie pe site-ul firmei de cercetare. Datele au fost strânse în perioada 1-12 februarie 2013.

La întrebarea legată de încrederea lor în instituţiile din domeniului medical, românii au clasat pe primul loc SMURD, cu un procentaj de 88%, urmat de sectorul de servicii medicale private, cu un procent de 75%.

Casa Naţională de Sănătate a câştigat încrederea a 12% din români, iar Ministerul Sănătăţii a unui procent de doar 11%.