Pastila meselor imaginare, împotriva obezităţii

1 2 jpg jpeg

Noul medicament „păcăleşte" organismul, făcându-l să creadă că a consumat un număr mare de calorii, ca şi cum persoana în cauză ar fi terminat de mâncat o masă consistentă, relatează dailymail.co.uk., citat de Mediafax. Pastila ar permite oamenilor să continue să mănânce alimente bogate în grăsimi, dar fără să se îngraşe. Medicamentul reduce, de asemenea, nivelul de colesterol din organism şi ţine glicemia sub control. Obezitatea a atins proporţiile unei pandemii globale, iar cel puţin 2,8 milioane de persoane mor în fiecare an din cauza faptului că sunt supraponderale sau obeze, potrivit Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii (OMS).

Noul medicament, denumit Fexaramine, a fost primit cu entuziasm de comunitatea internaţională. Administrat unor şoareci care au devenit obezi în urma unui regim bogat în grăsimi, medicamentul le-a ajutat pe acele animale, împiedicându-le să se îngraşe.

Depozitele lor de grăsime s-au diminuat, concentraţiile de colesterol au scăzut, iar glicemiile lor au fost mai bine ţinute sub control. Medicamentul a accelerat, de asemenea, metabolismul şi a transformat grăsimea albă, dăunătoare, care se acumulează de obicei în jurul taliei, în grăsime benefică, maronie.

În mod remarcabil, pastila a făcut toate aceste lucruri fără să afecteze apetitul. Studiul cercetătorilor americani, care speră că medicamentul lor va genera rezultate similare şi pe pacienţi umani, a fost publicat în revista Nature Medicine.