O aspirină pe zi poate preveni cancerul

1 2 jpg jpeg

Multe persoane iau aspirină zilnic, având recomandarea medicului în tratamentul afecţiunilor cardiace.

Cercetătorul Peter Rothwell şi echipa sa de experţi au demonstrat cu ajutorul informaţiilor din ultimele cercetări că aspirina poate scădea riscul de apariţie a anumitor tipuri cancer, în special cel de colon.

Un studiu anterior efectuat de specialiştii britanici sugera că oamenii ar trebui să ia aspirină zilnic cel puţin zece ani ca să beneficieze de protecţie împotriva cancerului.

Acum, oamenii de ştiinţă asociază proprietăţile aspirinei cu prevenţia şi chiar cu tratamentul împotriva cancerului. În urma studiului recent, s-au descoperit dovezi importante în acest sens.

Dacă în cercetările anterioare, rezultatele indicau un consum zilnic de aspirină de minimum zece ani pentru întărirea sistemului imunitar, iată că noile studii spun că administrarea unei aspirine pe zi timp de cinci ani este suficient pentru a putea preveni cancerul. Astfel, se reduce riscul cu 15%.

Dacă pacientul consumă încă cinci ani aspirină, riscul de apariţie a cancerului scade până la 37%.

Aspirina (acidul acetilsalicilic) a fost utilizat mai mulţi ani ca analgezic, având acţiune antiinflamatorie.