Nu renunţa la cartofi dacă vrei să slăbeşti!

2 jpg jpeg

Nu, nu despre cei prajiţi este vorba, ci despre cei preparaţi cât mai natural şi mai sănătos cu putinţă. Concluzia la care au ajuns cercetătorii de la Universitatea din California este că nu trebuie să eliminăm cartoful din alimentaţie atunci când vrem să slăbim.

În primul rând, pentru că nu există dovezi clare care acuză cartoful că este vinovat de creşterea în greutate. Dimpotrivă, cartofii pot fi parte importantă dintr-un meniu dietetic.

„Când vine vorba de pierderea în greutate, nu trebuie să eliminăm anumite alimente din meniu. Tot ceea ce contează este reducerea numărului de calorii consumate“, afirmă coordonatorul studiului, Britt Burton-Freeman.

Cercetătorii au examinat timp de 12 săptămâni 86 de persoane supraponderale, femei şi bărbaţi. Aceştia au observat cum se modifică indicele glicemic la o dietă săracă în calorii atunci când este adăugat şi cartoful.

Şi surpriză! După ce au mâncat între cinci şi şapte porţii de cartofi-natur, cartofi copţi sau preparaţi cât mai dietetic, voluntarii nu numai că nu s-au îngrăşat, dar au scăpat de câteva kilograme pe care le aveau în exces.

Un cartof de mărime potrivită are aproximativ 110 calorii. Dacă nu ştiai, are mai mult potasiu decât o banană (620 de grame) şi se laudă cu aproape jumătate din necesarul zilnic de Vitamina C (45%). De altfel, nu conţine grăsimi şi nu are colesterol.