Miopia ascundea, de fapt, o boală gravă. Povestea unei paciente
Oboseala accentuată a fost singurul simptom al unei afecţiuni grave, melanom ocular, cu care a fost diagnosticată cititoarea noastră. Deşi a trecut prin momente grele, ea nu şi-a pierdut nicodată speranţa.
Foto-simbol: Shutterstock
În luna august 2011, Mioara, din Sibiu, a mers la un control oftalmologic, în urma căruia i s-a spus că ar avea miopie. Pentru că se simţea obosită, ea a decis că este mai bine să se relaxeze, aşa că şi-a luat concediu şi a plecat la munte. Totuşi, oboseala nu a trecut, aşa că a decis să-şi facă unele analize de sânge, care au ieşit normale.
„Vederea mea slăbea din zi în zi, iar într-o sâmbătă, când am vrut să mă machiez, mi-am dat seama că practic nu mai vedeam cu un ochi. În luna decembrie m-am programat la un alt medic oftalmolog, care a constatat o dezlipire de retină şi m-a trimit de urgenţă în Bucureşti, la Spitalul de Oftalmologie, pentru operaţie. Acolo m-a consultat o doctoriţă, care m-a anunţat că nu este de competenţa lor şi că trebuie să ajung în altă parte”, se destăinuie Mioara.
CITEŞTE şi: "Copilul nostru are amiotrofie spinală". Ce înseamnă acest diagnostic
«Mi-am rememorat viaţa»
Când a fost trimisă la Institutul Oncologic din Bucureşti (IOB), Mioara şi-a dat seama că este vorba despre ceva grav. „Când am ajuns în curtea spitalului, am simţit că viaţa mea s-a terminat, nu-mi venea să cred că sunt acolo şi că am cancer, mintea mea refuza acel diagnostic. Fiind duminică, medicul oftalmolog nu era în spital, aşa că am revenit a doua zi pentru consultaţie după o noapte de gânduri, de stres, în care mi-am rememorat viaţa, mi-am făcut scenarii, căutam explicaţii, nu înţelegeam de ce eu şi unde greşisem. Luni dimineaţa, diagnosticul de melanom malign ocular era confirmat de medicul oftalmolog din IOB, urmând să fac o examinare completă la un computer tomograf pentru a se vedea dacă am metastaze şi pentru operaţie de ugenţă pentru îndepărtarea tumorii. Analiza la computer tomograf a arătat că nu aveam metastaze, dar mi s-a explicat că oricând celulele maligne îmi pot invada corpul şi că se impune operarea de urgenţă. Fiind în preajma Crăciunului, aveam două zile la dispoziţie să mă hotărăsc dacă mă operez în România sau în străinătate. Mi-am ascultat instinctul şi m-am operat la IOB, m-am refăcut repede şi nu am făcut chimioterapie, deoarece în cazul melanomului ocular nu există medicamente”, precizează Mioara.
CITEŞTE şi: Laura, pacientă cu HIV: „Nu ştiu cine-mi dă o asemenea putere”
După 8 luni au apărut metastaze
După operaţie, totul părea să reintre în normal pentru cititoarea noastră – soţ, casă, copil. Însă la 8 luni, s-a trezit cu un ganglion inflamat în zona gâtului. „M-am operat din nou de urgenţă, iar testele au arătat că am melanom malign cu metastază ganglionară şi am început tratamentul de chimioterapie cu dacarbazină. Abia din acel moment am început viaţa de bolnav de cancer, adică goana după medicamente (în ţara noastră nu se găseşte dacarbazina), aşteptarea cu sufletul la gură a analizelor de sânge, căutarea pe net de informaţii despre medicamente naturiste sau diete pentru creşterea imunităţii. Nicio clipă nu m-am gândit că nu îmi va funcţiona chimioterapia, dar după a cincea serie de tratament, ganglionii s-au inflamat şi au început sa-şi mărească volumul şi m-a luat din nou teama că am pierdut lupta cu boala. Din nou mi-am găsit ajutor în familie şi în biserică.
După fiecare slujbă sau discuţie cu părintele din acea parohie mă simţeam mai liniştită, mai puternică, prindeam aripi şi simţeam că cineva acolo sus mă iubeşte, lucru care s-a demonstrat pentru că am avut un medic oncolog deosebit, care a reuşit să mă introducă într-un studiu cu un medicament de ultimă generaţie care mi-a salvat viaţa. Medicamentul inovator a avut efect şi, după patru luni, analiza la computerul tomograf a arătat că nu mai aveam nici urmă de tumoare în corp, eram în sfârşit vindecată, cel puţin momentan, pentru că în cancer nu ştii niciodată când poate reapare. În timpul chimioterapiei, am trecut prin momente grele, dar niciodată nu m-am gândit că nu mai am şanse şi că viaţa mea pe acest pământ a ajuns la final, din contra, mi-am urmat viaţa normal. Am un copil de 10 ani care are nevoie de mine şi cred că el şi familia mea mi-au dat putere şi speranţa că voi fi bine”, ni s-a destăinuit Mioara.
