Migdalele îţi menţin sănătatea inimii

2 jpg jpeg

Migdalele sunt de mare ajutor şi persoanelor care prezintă risc de diabet. Aceste fructe oleaginoase sunt bogate în grăsimi mononesaturate benefice şi vitamina E, cu efect protector împotriva razelor ultraviolete, dar şi a maladiei Alzheimer.

În cazul persoanelor cu risc de diabet, consumul zilnic de migdale reduce concentraţiile de glucoză din sânge, o spun cercetătorii. Totodată, potrivit dailymail.co.uk, migdalele au un conţinut bogat de minerale care ajută la întărirea oaselor. Conţin şi magneziu, mineral esenţial pentru o bună funcţionare a sistemului nervos.

În urma unui studiu, efectuat la Universitatea de Stat din Louisiana, la care au participat aproape 25 000 de mii de persoane, s-a demonstrat că persoanele care consumau migdale aveau o cantitate mai mare de nutrienţi în organism, dar şi o sănătate mai bună decât cei care nu aveau obiceiul de a mânca migdale.

Într-o altă cercetare, Richard Mattes, profesor la Universitatea Purdue, a examinat efectele consumului de migdale asupra unui grup de 137 de persoane care prezentau risc de diabet de tip 2.

Cei care au mâncat 40 de grame de migdale zilnic au avut o concentraţie mai mică a concentraţiei de glucoză din sânge. Totodată, au avut o mai bună absorbţie a vitaminei E şi de grăsimi monosaturate în organism.

După consumul zilnic de migdale, timp de o lună, care înseamnă echivalentul a 250 de calorii pe zi, participanţii la studiu nu au câştigat în greutate.