Meditaţia, de ajutor în reumatism
Oamenii de ştiinţă americani au descoperit că folosind o formă de meditaţie poţi beneficia de o metodă alternativă şi mai ieftină, comparativ cu medicamentele, care te va ajuta să reduci simptomele durerilor.
Meditaţia presupune relaxarea corpului şi concentrarea asupra respiraţiei şi a senzaţiilor trăite în corp.
Această metodă are proprietatea de a micşora intensitatea grijilor legate de trecut, dar şi de viitor, s-a demonstrat în studiile anterioare.
Meditând câteva minute pe zi se poate reduce severitatea depresiei şi chiar se poate vindeca.
Cercetătorii americani au mai găsit, recent, că meditaţia poate aduce beneficii pentru pacienţii cu boli cronice şi inflamatorii, cum sunt afecţiunile intestinale şi astmul.
Din cel mai nou experiment al specialiştilor de la Universitatea din Wiscosin, SUA, reiese că beneficiile pentru sănătate sunt date de capacitatea meditaţiei de a calma corpul şi de a-i trasmite să se relaxeze.
Potrivit cercetătorilor americani, este ideal dacă în timpul meditaţiei să se facă şi exerciţii fizice.