Mai multe medicamente ieftine ar putea dispărea

1 2 jpg jpeg

APMGR solicită Guvernului să modifice formula de calcul a taxei clawback, cât mai urgent posibil, să introducă imediat calculul diferenţiat al taxei clawback pentru medicamente generice ca soluţie pe termen scurt, fără impact bugetar, pentru menţinerea accesului la tratament pentru pacienţii români, scrie agerpres.ro.

„Din păcate, constatăm că am avut dreptate şi ne confruntăm cu o nouă creştere nesustenabilă a taxei clawback, în ciuda declaraţiilor ministrului Sănătăţii, Florian Bodog, că nivelul acestei taxe este constant şi la o valoare rezonabilă”, a declarat directorul executiv al APMGR, Laurenţiu Mihai.

Aceeaşi asociaţie susţine introducerea imediată a calculului diferenţiat al taxei clawback pentru medicamente generice ca soluţie pe termen scurt, fără impact bugetar, pentru menţinerea accesului la tratament pentru pacienţii români.

Totodată, APMGR atrage atenţia că păstrarea actualului mod de calcul al taxei clawback pentru medicamentele generice în următorul an va duce la dispariţia de pe piaţă a altor mii de medicamente generice cu preţuri mici.

„Reiterăm autorităţilor şi opiniei publice că medicamentele generice nu fac obiectul contribuţiei de tip clawback nicăieri în Europa. Aplicarea acesteia în continuare este direct responsabilă de distrugerea industriei farmaceutice generice locale şi îngrădirea şi mai mult a accesului la tratament pentru pacienţii cu cele mai mici venituri, în contradicţie cu obiectivele programului de guvernare”, a mai declarat Laurenţiu Mihai.

Conform CEGEDIM, companiei de cercetare şi studii de piaţă, 60% dintre cele peste 2.300 de medicamente care riscă să dispară de pe piaţă în perioadă următoare sunt medicamente sub 25 de lei.