Legătura dintre stres şi riscul de accident vascular

1 2 jpg jpeg

Pentru a vedea ce probleme de sănătate pot cauza stările de anxietate, oamenii de ştiinţă americani au analizat starea medicală a 6.000 de persoane, cu vârsta cuprinsă între 25 şi 74 de ani care nu au suferit AVC.

Pe parcursul celor 22 de ani de studiu, participanţii au completat în mai multe rânduri chestionare privind stările de anxietate şi de depresie pe care le aveau.

Rezultatele obţinute au arătat că participanţii care aveau des stările de anxietate, caracterizate prin frică, nelinişte şi îngrijorare, erau cu 33% mai predispuşi unui AVC, spre deosebire de cei care aveau o stare de spirit mai bună.

„Aceste descoperiri încurajează medicii să acorde mai multă atenţie pacienţilor care suferă de depresie sau de stări acute de anxietate. Riscul de apariţie a problemelor cardiace, respectiv a unui AVC, creşte chiar dacă persoana are rar stări de anxietate, dar ele sunt intense“, a precizat Rebecca Thurston, profesor la Universitatea din Pittsburgh.

Rezultatele cercetării au fost publicate în Jurnalul Medical ,,Stroke”.