Începe vaccinarea antigripală!

1 2 jpg jpeg

Reprezentanţii Ministerului Sănătăţii (MS) au anunţat zilele acestea că, pentru sezonul 2012-2013, se vor achiziţiona un milion de doze de vaccin gripal pentru imunizarea persoanelor cu risc ridicat de îmbolnăvire.

“Suntem în curs de finalizare a procedurilor de achiziţie a vaccinului gripal necesar imunizărilor. Ministerul Sănătăţii a alocat pentru campania de imunizare din sezonul 2012-2013 un buget de 11 milioane de lei. Conform estimărilor noastre, vom putea începe campania la sfârşitul acestei luni”, susţinspecialiştii de sănătate publică MS.

În cadrul campaniei de vaccinare gratuită a Ministerului Sănătăţii vor fi imunizate, cu prioritate, persoanele cu vârsta de peste 65 de ani, cu boli cronice, în special boli respiratorii şi cardiovasculare, boli metabolice, copii şi bătrâni instituţionalizaţi şi personal medical.

Ca în fiecare an, campania Ministerului Sănătăţii se va derula prin cabinetele medicilor de familie şi în unităţi sanitare cu paturi.

Conform datelor raportate de către Centrul Naţional de Supraveghere a Bolilor Transmisibile, în săptămâna 1-7 octombrie 2012 , numărul total al cazurilor de infecţii respiratorii este de 52.414, în scădere cu 25% faţă de săptămâna trecută.