În România, unu din patru cupluri luptă cu infertilitatea

Columna Medical Center, cel mai mare centru de reproducere umană asistată (RUA) din România, a realizat în 2016 peste 1.000 de proceduri specializate, din care jumătate au fost fertilizări in vitro (FIV), iar peste 400 inseminări artificiale. De asemenea, clinica a participat anul trecut în Programul Naţional FIV/ET, subvenţionat de Ministerul Sănătăţii, obţinând 38 de sarcini clinice din 70 de proceduri FIV realizate, ceea ce înseamnă o rată de succes de 54,28%.
Astfel, din totalul celor 500 de paciente care au realizat fertilizări in vitro în cadrul centrului Columna în 2016, aproximativ 70% au vârste de până în 37 de ani, iar 20% se încadrează în categoria de vârstă 38-40 de ani. Rata de succes a procedurilor FIV, pe categorii de vârstă, a fost de 43,68% pentru pacientele cu vârsta până în 37 de ani şi de 36,54% pentru cele de cu vârsta între 38-40 de ani.
Citeşte mai multe pe această temă AICI